În ciuda faptului că a avut o a doua parte a sezonului 2025-2026 bună spre foarte bună, CFR Cluj a încheiat campionatul într-o atmosferă încărcată de tensiuni. Daniel Pancu și șefii CFR-ului și-au aruncat cuvinte greu de reprodus. Au fost acuzații și jigniri fără precedent. Marius Șumudică s-a arătat impresionat în sens negativ de aceste declarații din Gruia.
Într-o intervenție avută luni, 25 mai, la FANATIK SUPERLIGA, fostul antrenor al celor de la Rapid și CFR Cluj, Marius Șumudică, a comentat ultimele evenimente arzătoare petrecute pe prima scenă a fotbalului intern. Acesta nu a putut trece cu vederea tensiunile majore din Gruia, acolo unde Daniel Pancu și patronul Neluțu Varga s-au contrat extrem de contondent.
În opinia lui „Șumi”, momentul frumos și emoționant de la CFR Cluj, adică retragerea legendei clubului, Ciprian Deac, a fost umbrit de schimbul de replici dintre banca tehnică și lojă. „A fost un weekend tumultuos din toate punctele de vedere. Cu meciuri de baraj, cu un moment foarte frumos pentru unul dintre marii jucători ai României. Aici îl trec pe Ciprian Deac. Felicitări celor de la CFR pentru modul cum s-au pregătit și cum i-au făcut ieșirea din scenă. Adică atât suporterii, cât și clubul, din punctul meu de vedere, au reacționat foarte frumos. Din păcate, evenimentul a fost umbrit pe final de un conflict între cele două părți (n.r. antrenor și patron) care nu cred că își avea rostul.
(n.r. – Ți se pare că scandalul dintre Pancu și Varga a umbrit retragerea lui Deac?) Da, trebuia să ne bucurăm de așa ceva, noi ca analiști, oameni de fotbal. Deac este legenda CFR-ului, este un om care s-a confundat cu ceea ce înseamnă istoria CFR-ului, fel de fel de realizări, un jucător emblematic. Totul foarte frumos, un spectacol deosebit în tribune, scenografii, s-a oprit jocul, aplauze, lacrimi, familia lângă el și într-un final s-a umbrit totul cu acest conflict...”, spune Șumudică.
Șumudică a ținut să remarce faptul că, în ciuda celor reclamate de Pancu, el a avut condiții bune la CFR când a antrenat echipa, în 2021. „Condițiile de antrenament care erau… terenurile erau biliard din punctul meu de vedere, adică eu nu știu unde se antrenează în momentul de față… Daniel știe mai bine ceea ce s-a întâmplat acolo, el știe foarte bine.
Eu spun ceea ce am trăit în momentul în care am antrenat CFR-ul. Condițiile de pregătire erau unele foarte bune. E adevărat că mergeam 15 minute cu autocarul, baza nefiind lângă stadion, dar așa s-au realizat succesele acolo. Avioane private de fiecare dată când am călătorit, totul a fost ok”, spune tehnicianul.
După meciul cu FC Argeș, care a încheiat sezonul actual, între Daniel Pancu, 48 de ani, și Neluțu Varga, 54 de ani, a izbucnit un scandal monstru, cu jigniri greu de reprodus. Șumudică este convins că dacă era el în poziția lui Pancu și spunea acele cuvinte era imediat suspendat de către APS (Asociația Presei Sportive).
„Nu cred că-și aveau rostul (n.r. declarațiile și jignirile). Au umbrit acest parcurs. Pancu a făcut o treabă bună, din punctul meu de vedere, foarte bună. A ajuns cu CFR-ul unde a ajuns și într-un final se aruncă cu fel și fel de vorbe…. Eu mă gândeam așa, făceam o paralelă și mi-am zis: ‘dacă Șumudică făcea acele declarații… astăzi, Asociația Presei Sportive (APS) cred că făcea o petiție, făcea ceva să-l suspende pe Șumudică”.