Sport

Marius Șumudică, șocat după victoria cu Metalul Buzău, din Cupa României Betano: „Nici în liga a patra nu există așa ceva. E inacceptabil!”

Rapidul s-a calificat miercuri la pas în semifinalele Cupei României Betano și va înfrunta Hermannstadt pentru un loc în ultimul act al competiției.
02.04.2025 | 22:09
Marius Sumudica socat dupa victoria cu Metalul Buzau din Cupa Romaniei Betano Nici in liga a patra nu exista asa ceva E inacceptabil
Marius Șumudică, șocat de calitatea gazonului la meciul cu Metalul Buzău, din Cupa României Betano FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Rapid București a avansat în careul de ași al Cupei României Betano. Formația antrenată de Marius Șumudică a trecut fără mari emoții de divizionara secundă Metalul Buzău, la capătul unui meci încheiat cu scorul de 3-0 în favoarea giuleștenilor.

Marius Șumudică a contestat calitatea gazonului de la Buzău

Rapid a trecut repede peste eșecul suferit împotriva Universității Craiova și s-a calificat în semifinalele Cupei României Betano. Fără Claudiu Petrila, suspendat pentru acest joc, giuleștenii au învins Metalul Buzău cu scorul de 3-0.

ADVERTISEMENT

Formația alb-vișinie a suferit în prima repriză, când buzoienii au fost mai periculoși, dar experiența și-a spus cuvântul în repriza a doua, când elevii lui Marius Șumudică au marcat nu mai puțin de trei goluri în poarta gazdelor.

La finalul partidei, antrenorul Marius Șumudică a vorbit printre altele despre starea execrabilă a gazonului de pe stadionul Municipal din Buzău, dar și despre așteptările pe care le au suporterii giuleșteni în acest sezon.

ADVERTISEMENT

„E adevărat, în momentul în care dai de un astfel de teren, e greu să construiești. Vreau să felicit echipa gazdă, sincer. Din punctul meu de vedere, nu-și merită locul în clasament, în play-out-ul ligii a doua. O echipă ambițioasă, care pune suflet și nu ne-a fost ușor în prima repriză. 

A trebuit să intervin la pauză, apoi am arătat altfel și am meritat victoria. Nu s-a mai întâmplat de mult la Rapid. Știți cum e, dacă nu câștigi trofeul, e un eșec. Așa sunt rapidiștii. Noi ne dorim maximum. Sunt îndreptățiți să-și dorească un trofeu, calificarea în cupele europene. M-a îngrijorat (n.r.- în prima repriză) că am jucat cu presiune, n-aveam curaj. Am fost un pic mai agresiv (n.r.- la pauză) și au ieșit altfel.

ADVERTISEMENT

Un teren impracticabil. Nu înțeleg cum a fost omologat pentru Liga 1. E o rușine de teren, nu poți să joci fotbal. Cratere, n-am văzut în viața mea. Nici în liga a patra nu există astfel de terenuri. E inacceptabil. Am întâlnit o echipă foarte bine motivată, tânără”.

ADVERTISEMENT

Marius Șumudică: „Pentru mine și această calificare este o performanță”

„Sunt mulțumit de reușitele lor (n.r.- N’Jie și Burmaz). Clinton intră în echipă și arată altfel, marchează un gol spectaculos, Burmaz atacă scurtul, sunt execuții și mă bucur. Mă bucur și pentru Dobre, traversează o perioadă extraordinară.

Mergem (n.r.- la Hermannstadt) să ne calificăm, avem o revanșă de luat. Ne jucăm șansa, un antrenor bun, o echipă bună, dar trebuie să ne calificăm. Rapidul trebuie să ajungă în finală. Și dacă vom reuși să luăm Cupa, vor dori (n.r.- fanii) eventul.

Ăștia sunt suporterii, îi respectăm. Pentru mine și această calificare este o performanță. E mult mai mult decât a realizat această echipă în ultimii ani”, a declarat Șumudică, potrivit Digi Sport.