Marius Țeicu face 78 de ani, dar e neîmpăcat după drama pierderii copilului: “Nu este zi de la Dumnezeu să nu plângem”

Marius Țeicu împlinește 78 de ani și ne spune că inspirația îi vine, de cele mai multe ori, în momente nepotrivite. În mașină sau atunci când trebuie să se grăbească cu soția undeva.

Marius Țeicu: “Pentru mine inspirația a fost ceva spontan, piesele sunt ca niște invenții”

Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru FANATIK.RO, maestrul Marius Țeicu mărturisește că, în tinerețe, mama lui îi dădea bani să-și cumpere pantofi, dar el mergea cu băieții la bere.

Aflăm despre relația lungă de prietenie pe care a avut-o cu regretatul Titus Munteanu și cum a ajuns să formeze, alături de Olimpia Panciu și Mihai Constatinescu, un ‘trio formidabil’.

Marius Țeicu ne povestește cum s-a născut piesa ‘Oameni’, scrisă special pentru Aurelian Andreescu și aflăm că este un bunic modern și împăciuitor pentru nepoții lui, Casandra și Andrei. Celebrul cântăreț și compozitor ne spune ce vis neîmplinit are și cât de greu îi este să meargă mă departe fără iubita lui fiică, Patricia.

Digi24.ro

Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și nu mai vor să plece

”Am grijă de nepoți”

La mulți ani, Maestre! Cum vă simțiți la 78 de ani?

-Când văd câte lucruri se întâmplă, cu toți oamenii pe care i-am cunoscut, parcă trăiesc de 100 de ani. Mulți dintre cei cu care vin în contact sunt tineri și îmi dau seama câți ani au trecut. Mi-am dorit mereu să fiu sănătos, să pot să le fac pe toate, mai am destule de făcut. Trebuie să am grijă și de nepoți. Tatăl lor fiind actor la teatrul din Focșani mai pleacă din București și atunci eu și soția avem grijă de ei. Important este să mai pot să mă mișc și astfel să fiu de folos familiei.

“Îmi pare rău că nu am învățat limba engleză”

Aveți vreun vis pe care nu l-ați împlinit încă?

-Nu  m-am gândit niciodată la asta, dar cred că-mi pare rău că n-am învățat limba engleză. La școală am făcut franceză și rusă, acasă germană și la facultate am făcut italiană. Pe partea tehnică mă descurc pentru că toate programele muzicale sunt în limba engleză. Fiica mea, Patricia, mă mai învăța. Acum nepoții mei Andrei și Casandra știu engleză la perfecție.

“Mama îmi dădea bani de pantofi, dar eu mă duceam cu băieții la bere”

Cum era Marius Țeicu la 20 de ani și cum este azi? Ce ați câștigat și ce ați pierdut?

-Drept să spun nu mă știu cum era când aveam 20 de ani, eram la facultate. M-am chinuit cu viața, am avut diverse perioade. Eu fiind din Timișoara, când am ajuns în București trebuia să învăț bine. Trebuia să iau bursă, ceea ce însemna asigurarea cantinei și a căminului studențesc. Fără bursă nu puteam să-mi permit multe lucruri. Părinții mei erau divorțați, mama avea un salariu din care-mi mai trimitea și mie bani. De obicei îmi dădea să-mi iau pantofi, dar eu mă duceam cu băieții la bere.

Dacă ați putea da timpul înapoi, ce greșeală nu ați mai repeta?

-În general am fost destul de atent în viață să nu fac greșeli cu familia, prietenii și societatea.

Digisport.ro

Ilie Năstase a văzut "bijuteria" de 2,8 milioane € a lui Ion Țiriac și a făcut gluma zilei

“Când eram pe scenă aveam niște emoții groaznice și când nu mai puteam, mă țineam de Olimpia”

Ați compus șlagăre pentru toate vocile României. De care dintre colegele sau colegii dumneavoastră ați fost mai apropiat?

-Pe mulți dintre colegii mei interpreți i-am cunoscut când, după terminarea facultății. Am devenit profesor corepetitor la Școală Populară de Artă, la clasa reputatei profesoare de canto Florica Orăscu. Acolo am avut marea șansă și bucurie de a avea în clasa Floricăi Orăscu elevi foarte talentați. Angela Similea, Dida Drăgan, Mirabela Dauer, Olimpia Panciu, Mihai Constantiescu, Adrian Romcescu. Începutul meu a fost foarte frumos.

Mirabelei i-am scris prima piesă, special pentru ea, ‘De când te-am întânit’ . La fel și lui Romcescu piesa ‘Chemarea dragostei’. Iar Didei Drăgan niște piese de început, ‘Visata mea iubire’ și altele. Am scris si pentru Mihai Constantinescu. Cu Olimpia Panciu am avut primele duete. Când eram pe scenă aveam niște emoții groaznice și când nu mai puteam, mă țineam de ea. Eu cântam cu trupa, iar când m-am trezit singur a fost o chestie groaznică. Mă simțeam de parcă eram aruncat în bazinul de înot îmbrăcat în costum.

“Aveam emoții de fiecare dată, mă gândeam dacă o să le placă sau nu”

Mereu compuneam pentru cineva. Angelei Similea i-am compus 40 de piese. I-am știut pe toți cum cântă, când compuneam  o piesă știam cui o voi da. Aveam emoții de fiecare dată, mă gândeam dacă o să le placă sau nu. În general am avut relații foarte bune cu toți interpreții. Mai târziu am scris piese lui Aurelian Andreescu, Corinei Chiriac, Marinei Voica, lui Cornel Constantiniu, Loredanei, Silviei Dumitrescu și Monicăi Anghel. De asemenea pentru Adrian Daminescu, Cotabiță, Aurelian Temișan și alții.

“Eu, Olimpia și Mihai am făcut parte din prima emisiune color din Televiziunea Română”

Ce vă mai aduceți aminte din perioada ‘Un trio formidabil’?

-Cu Mihai și Olimpia am fost și prieteni și colegi, dar ideea nu a fost a mea. Într-o zi, la școală, cânta Olimpia Panciu o piesă. Eu făceam vocea a două, a venit și Mihai lângă noi. Atunci a intrat Florica Orăscu, căreia îi plăcea să vadă că ne simțim bine, apoi Titus Munteanu. El venea să vadă ce mai e nou, ce cântăreți mai poate să ia la TVR. Ne-a văzut pe toți trei și a zis să mergem la Alexandru Bocăneț, vestitul realizator de televiziune. Așa am făcut primele emisiuni care erau alb-negru, iar după moartea lui Bocăneț ne-a preluat Titus Munteanu. Eu, Olimpia și Mihai am făcut parte din prima emisiune color din Televiziunea Română.

“Mie inspirația îmi vine când nu trebuie”

Ați scris peste 500 de piese. De unde vine inspirația?

-Cam atâtea sunt, da. Am avut 11 musicaluri, fiecare are câte 20 de piese. Deci din cele  500 sunt incluse și piesele din filme,  și din musicaluri. La mine inspirația vine când nu o aștept. Mulți compozitori zic ‘mă duc acum la birou, mă așez la pian și gata piesa’. Mie inspirația îmi vine când nu trebuie, ori sunt în mașină, ori trebuie să plec undeva și soția se grăbește. Când eram în mașină trăgeam pe dreapta, luam un ziar și în partea de jos a paginii îmi făceam un portativ, scriam repede crâmpeiul de refren.

Pentru mine inspirația a fost ceva spontan. Piesele sunt că niște invenții, ca în orice domeniu. După ce ajungeam acasă mă duceam al pian, puneam armonia, făceam formă muzicală. Mă gândeam apoi cui să i-o dau, fixam tonalitatea cu soliștii și făceam apoi orchestrația.

“Am compus piesa ‘Oameni’ pentru Aurelian Andreescu”

Cum s-a născut piesa ‘Oameni’?

-Am compus piesă ‘Oameni’ pentru Aurelian Andreescu. Ovidiu Dumitru a făcut un text extraordinar și s-a născut această piesă, care se mai cântă și azi. Culmea, când am prezentat-o la Mamaia, nu a intrat. Dar ‘Oameni’ a fost cântată de foarte mulți interpreți din străinătate, mai ales la ‘Cerbul de Aur’. Se mai cântă și acum la concursuri și festivaluri de copii. Cei cu ambitus mare o pot prelua.

“A fost o durere mare în tot cartierul, s-a lăsat cu plânsete”

Cum a fost copilăria dvs? Vă mai aduceți aminte de o trăznaie memorabilă?

-M-am mai suit și în copac, de ce să mint. După cireșe, vișine sau nuci toamna. Jucam fotbal și îmi făceam praf toți pantofii. Eram într-o zi în curtea liceului și am spart un geam. A fost o durere mare în tot cartierul, s-a lăsat cu plânsete. Dar în general am fost un băiat cuminte.

“Am fost un timid dar și când ‘scăpam’ boii pe arătură, era nenorocire”

Cum a fost perioada liceului? Erați timid sau cel mai rebel?

-Nu ieșeam din cerințele părinților mei la școală. Bine, mai imitam câte un profesor sau mai cântam la pian. Am fost în general un timid, dar și când ‘scăpam’ boii pe arătură, era nenorocire. Am fost timid și de bun simt, nu făceam lucruri care să îmi atragă observațiile colegilor.

“Nu vedea nimeni ce-am scris, nici eu”

Ați copiat vreodată la vreun examen?

-Am copiat o dată, erau niște chestii de toceală. Mi-am scris fițuica în palmă și printre degete. Nu vedea nimeni ce-am scris, nici eu. Două nopți am visat numai degetele la care mă uităm să văd ce să copiez.

Când v-ați îndrăgostit prima dată?

-Prima dată m-am îndrăgostit de o colegă de școală, mai mică decât mine. Asta dacă nu punem la socoteală grădinița, când m-am îndrăgostit lulea de o fetiță. Făcusem un bal mascat acolo și nu știam cum să ajung în preajma ei, să facem o poză. Până la urmă ea m-a ales.

“Luam 4 mici și o bere, nu mai mult, pentru că trebuia să vin acasă cu tramvaiul”

Mai țineți minte când ați câștigat primii bani?

-Eram în clasa a 11-a, eram cu mama și nu prea aveam bani de buzunar. Mi-a propus o profesoară, eu având 17 ani, să meditez un băiat la pian, care era în clasa a 2-a. Am făcut lecții cu el și câștigam 25 de lei. Mergeam vis-à-vis de Catedrala din Timișoara, unde era o autoservire. Luăm 4 mici și o bere, nu mai mult, pentru că trebuia să vin acasă cu tramvaiul.

“În momentul ăla am căzut de pe scaun și, cu piciorul, am lovit pupitrul de note”

Vă mai aduceți aminte un moment de pe scenă, haios sau penibil, dar de neuitat?

-Îmi aduc aminte când i-am stricat concertul lui Titus Munteanu. Era cu 2 ani mai mare decât mine și cânta la flaut. Noi am făcut școală primară, liceul și facultatea împreună, ne știm de când eram în pantaloni scurți. Și eram în orchestra, el la flaut cum spuneam, eu la oboi. Titus era lângă dirijor (fiind de dată asta solist) și, pentru nu aveau loc destul, ne-au făcut semn nou, instrumentiștilor, să ne așezăm mai în spate. În momentul ăla am căzut de pe scaun și, cu piciorul, am lovit pupitrul de note. Iar apoi, ca la domino, s-au dărâmat toate pe scenă. Dirijorul și Titus s-au albit.

“Nu este zi de la Dumnezeu să nu plângem, și eu și Rodica, după Patricia”

Cum ați reușit să mergeți mai departe după cel mai cumplit moment din viața dumneavoastră?

-Nu am reușit total nici acum. Nu este zi de la Dumnezeu să nu plângem, și eu și Rodica, după Patricia. Chiar dacă au trecut ceva ani de atunci. Sunt răni care nu se închid niciodată. În 2015 s-a îmbolnăvit și în 2017 ne-a părăsit. De atunci eu nu am mai putut să compun, nu am stare. Nu pot să îmi explic de ce. Mi se pare că nimic din ce fac nu este bun.

Sunt momente, cum  este și interviul asta, când am primit niște întrebări care m-au întors în timp, și este greu să merg mai departe. Dar faptul că avem doi nepoței mă face pe mine și Rodica să fim puternici, alături de ei mereu.

Vi se mai întâmplă să o mai o visați pe Patricia?

-Am visat-o de multe ori. Acum parcă în ultimele luni nu s-a mai întâmplat și mă trezesc mai trist și mai necăjit.

“Acum este foarte greu pentru că nu o mai au pe Patricia”

Cum este bunicul Marius Țeicu?

-Eu zic că sunt un bunic bun, așa cred. Eu caut mereu să împac lucrurile, toată viață mea am fost așa. Când se certau oamenii, eu îi împăcăm, pentru că nu-mi place cearta, să vorbesc urât de cineva. Și cu nepoții sunt la fel. Acum este foarte greu pentru că nu o mai au pe Patricia. Dar îl au pe tatăl lor și pe noi. Ca bunic sunt destul de modern, nu am ochelari de cal, caut să fiu cunoscător de computer, în rând cu ei.

Vă place să gătiți? Care sunt preparatele care vă ies cel mai bine?

-Eu știu foarte bine să iau două ouă, să le sparg într-un bol, dau cu furculița în ele să le ‘enervez’ puțin. După care vărs treaba asta într-o farfurie întinsă, tai un cremvurst, pun puțină brânză și bag 2 minute la microunde. Acesta este un fel de mâncare unde nu dau greș (râde). Și când fierb un ceai îmi iese la fel de bine.

Ce nu știe lumea despre dumneavoastră?

-Îmi este frică de înălțime.

“Eram așa de fericit că sunt recunoscut, că știe lumea că sunt cel de la televizor”

A existat vreun moment în viața dumneavoastră când celebritatea vi s-a ‘urcat’ la cap?

-Nu știu dacă s-a urcat sau nu s-a urcat. Prima dată când am cântat cu Olimpia, am apărut la televizor și la radio. După asta lumea a început să mă cunoască pe stradă. Nu cred că era vorba de celebritate ci de faptul că eram așa de fericit că sunt recunoscut, că știe lumea că sunt cel de la televizor.