Dinamo își betonează apărarea. „Câinii” l-au transferat pe Marius Tomozei, un fundaș dreapta în vârstă de 31 de ani, care a jucat ultima dată la UTA Arad.
Nu este primul transfer pe care îl face Dinamo în această iarnă. În Ștefan cel Mare a ajuns în această perioadă de mercato și Răzvan Patriche, fostul căpitan al Academicii Clinceni.
„Fundașul dreapta Marius Ionuț Tomozei, ultima oară la UTA Arad, a semnat în urmă cu câteva momente un contract cu Dinamo București până la finalul sezonului competițional 2022-2023.
Noul jucător al echipei noastre se va alătura lotului pregătit de Flavius Stoican în cantonamentul de a Săftica și ar putea debuta mâine în tricoul alb-roșu, în primul meci amical al anului, CS Mioveni vs Dinamo București (ora 12:30, CNF Buftea)
Bine ai venit la Dinamo București, Marius Tomozei”, a scris Dinamo, pe Facebook.
Fundaș dreapta de meserie, Tomozei poate evolua la fel de bine și în banda stângă.
Sezonul acesta, noul apărător al lui Dinamo nu a fost unul dintre preferații lui Laszlo Balint.
El a jucat în doar patru meciuri, ultima pe 23 septembrie, într-o partidă de Cupa României. La finalul acelui joc, Tomozei a ajuns la echipa secundă a celor de la UTA, deoarece a fost acuzat de indisciplină de către Laszlo Balint.
Campania de transferuri a lui Dinamo continuă. Dacă în defensivă i-a adus pe Patriche și pe Tomozei, echipa lui Flavius Stoican vrea calitate la mijlocul terenului. Jonathan Rodriguez este una dintre țintele „câinilor”.
FANATIK a anunțat în exclusivitate că argentinianul lui CFR Cluj a acceptat să își micșoreze salariul, de la 13500 de euro, la 7700 de euro, și că a stârnit interesul celor de la Dinamo și Rapid.
În cazul în care nu va accepta să plece din Gruia, mijlocașul va continua să joace la echipa a doua a campioanei României, în Liga 3.