Gyor a lipsit o singură dată din Final Four-ul Ligii Campionilor la feminin, după schimbarea sistemului, în 2014. Echipa maghiară este cea mai de succes echipă din ultimul deceniu, iar un mare merit în revine lui Ambros Martin.
Antrenorul iberic se află în ultimul an de contract cu Gyor şi este posibil să fie ultimul Final Four al carierei de antrenor. Asta în condiţiile în care Ambros Martin va prelua naţionala Spaniei şi rămâne de văzut dacă în viitor va mai reveni pe banca unei echipe de club.
Din informaţiile FANATIK, Rapid a vrut să îl aducă pe Ambros Martin pe banca tehnică în locul lui Carlos Viver, însă tehnicianul iberic i-a anunţat pe oficialii giuleştenilor că nu va mai prelua echipe de club.
Astfel, Bogdan Vasiliu l-a ales pe Kim Rasmussen, antrenorul care a câştigat Liga Campionilor în 2016 cu CSM Bucureşti. Ambros Martin nu este străin al handbalului românesc, el fiind selecţionerul României între 2016 şi 2019.
Martin Ambros este un adevărat specialist al Ligii Campionilor. Are patru titluri în cea mai prestigioasă competiţie intercluburi, câştigate cu Gyor în: 2013, 2014, 2017, 2018 şi trei finale pierdute: 2011 (Itxaco), 2016 şi 2022.
În 2016, CSM Bucureşti a reuşit să învingă dramatic Gyor-ul lui Ambros Martin în ultimul act de la Budapesta, după executarea loviturilor de departajare, 25-25 şi 4-1 după executarea aruncărilor de la şapte metri.
Gyor este considerată principala favorită din Liga Campionilor şi în acest sezon. Ca de fiecare dată în ultimul deceniu, maghiarele au avantajul de a evolua pe teren propriu, în MVM Dome din Budapesta.
Semifinala este una şoc. Gyor şi Vipers, campioana Europei din ultimii doi ani, se vor confrunta pentru un loc în ultimul act. Anul trecut, nordicele au câştigat trofeul după o victorie în ultimul act în faţa maghiarelor, scor 33-31.
În cealaltă semifinală se întâlnesc Esbjerg şi Ferencvaros. Două echipe româneşti au ajuns până în sferturile de finală. Rapid şi CSM Bucureşti au fost eliminate de Vipers şi Esbjerg, din drumul spre trofeu.