Martina Navratilova, mesaj pentru Sloane Stephens: “Are un blocaj mental!”

Irina Aldea   
in Sporturi
11/04/2018, 21:35
Martina Navratilova, mesaj pentru Sloane Stephens: “Are un blocaj mental!”

“Sloane Stephens are un blocaj mental. Ea joacă la adevăratul potenţial doar în America, pe teren propriu, când are tot publicul de partea ei. Trebuie să treacă peste această idee. După ce a câştigat turneul de la US Open, anul trecut, a urmat o serie de rezultate slabe în afara continentului”, a afirmat legendara Navratilova (61 de ani).

“Este evident acest blocaj. Când se deplasează în Europa pentru sezonul de zgură sau cel de iarbă este la un cu totul şi cu totul alt nivel. Chiar dacă audienţa îi este puţin ostilă, trebuie să îşi amintească de ce este acolo: pentru că iubeşte tenisul. Vreau să o văd depăşind asta! Are un potenţial uriaş şi vreau să o văd mai des jucând tenisul de la Miami, unde a câştigat anul acesta”, a declarat Martina Navratilova pentru site-ul WTA.

Sloane Stephens poate face un salt impresionant în clasament

Sloane Stephens (25 de ani, 12 WTA) este campiona de la Miami, după ce a învins-o, scor 7-6(5), 6-1, pe letona Jelena Ostapenko (21 de ani, 5 WTA) în finala turneului de la Key Biscane. Locul actual ocupat de Sloane este 9 WTA, iar în clasamentul Race to Singapore este pe 11. Jucătoarea din America are 0 puncte de apărat până în luna august şi poate face un salt impresionant în clasament dacă se va descurca la fel de bine pe zgură şi iarbă ca pe hard.