Dorinel Munteanu este recunoscut drept un antrenor sever, adept al cantonamentelor de iarnă „old school” la munte, spre deosebire de majoritatea echipelor şi antrenorilor din SuperLiga, care merg în Antalya la pregătire.
De altfel, „Neamţul” a fost criticat pentru că face pregătirea de iarnă în continuare la munte, punând accent pe alergări şi mai puţin pe jocul cu mingea.
FANATIK a discutat pe această temă cu fostul jucător al Oţelului Galaţi, Alex Pop. Atacantul lui Dinamo a rememorat cantonamentele de la Vatra Dornei cu Dorinel Munteanu, spunând că au fost cele mai mari coşmaruri ale lui.
Echipa avea uneori chiar şi trei antrenamente pe zi, dintre care două erau de alergare, fără minge. Cu toate că a fost un adevărat supliciu, Alex Pop susţine că jucătorii Oţelului au avut o condiţie fizică impecabilă:
„Dorinel Munteanu este un antrenor sever, care doreşte mult de la jucătorii lui. Vrea maximum de la tine tot timpul. Voia mereu mai mult de la noi şi în acest fel dă şi la televizor tenta de om agresiv, dur. El era un antrenor bun şi faţă de noi mereu ne proteja. În faţa presei, în faţa oricui, el ieşea primul. Ne ţinea partea.
În cantonament am trăit cele mai mari coşmaruri ale mele. Nu sunt un fan al alergărilor fără minge. Cantonamentele la Vatra Dornei erau aproape toate alergări fără minge.
După masă aveam un antrenament cu minge pe teren, dar aveam uneori şi trei antrenamente pe zi, cu câte două de alergare. Dimineaţa la 6:00 sau 06:30 ieşeam la o alergare de 45 de minute prin Vatra Dornei, o înviorare.
Mergeam la micul dejun, făceam un duş şi de la 10:00 aveam bucăţile în pante, sprinturile. Şi picioarele se încarcă foarte mult. Erau antrenamente grele.
Eu cred că ne-au ajutat. Toată lumea vorbea despre noi că făceam pressing din primul până în ultimum minut. Cred că erau rodul muncii noastre de acolo, de la Vatra Dornei. Dar, cred că oricui îi place mai mult în Antalya, cu mingea”, a spus atacantul lui Dinamo într-un interviu acordat pentru FANATIK.
Alex Pop a fost transferat în iarnă de Dinamo. Dacă în ianuarie 2024, atacantul a efectuat stagiul de pregătire la Vatra Dornei, un an mai târziu s-a pregătit pentru partea a doua a sezonului sub soarele Antalyei, la o temperatură de 20 de grade Celsius.