News

Mărturii incredibile despre sclavii din Maramureș. Traficul de persoane dura de 15 ani, oamenii dormeau în grajd și erau închiși cu lacătul

05.06.2020 | 17:57
Marturii incredibile despre sclavii din Maramures Traficul de persoane dura de 15 ani oamenii dormeau in grajd si erau inchisi cu lacatul
ADVERTISEMENT

Noi mărturii referitoare la cazul de sclavagism din Maramureș ies la iveală. Martorii dezvăluie, sub protecția anonimatului, modul în care sclavii erau tratați.

Mărturii incredibile din Maramureș, din mijlocul stăpânilor de sclavi

Bătăi crunte, înfometați, în grajd cu animalele, acestea ar fi doar câteva dintre detaliile șocante care ies la iveală după ce procurorii DIICOT au arestat 5 bărbați care au coordonat întreaga mișcare.

ADVERTISEMENT

Se pare că aceștia erau obișnuiți să răpească oameni și să-i țină în sclavie, de mai bine de 15 ani. De asemenea, infractorii erau își terorizau vecinii și jefuiau vecinii, care asistau neputincioși la toate scenele reprobabile.

Persoanele obligate să fie sclavi erau majoritatea oameni ai străzii sau oameni cu handicap psihic. Și mai șocant, se pare că aceștia au cumpărat anumiți sclavi, semn că în România în 2020 există trafic de sclavi.

ADVERTISEMENT

Dezvăluirile au fost consemnate de către Digi 24, după o discuție cu un vecin. De menționat că oamenii știau tot ce se întâmplă de mai bine de 15 ani, însă s-au temut să meargă la Poliție. Cu toate acestea, vecinii susțin că autoritățile locale știau prea bine ce se întâmplă în comuna din Maramureș.

Mărturiile cutremurătoare ale unui vecin, sub protecția anonimatului

Reporter: Ați știut ce se întâmplă acolo la ei, ce făceau?
Vecin: Da, cum să nu! Aduceau boschetari din ăștia, i-au ținut aici.
Reporter: Și îi puneau să muncească?
Vecin: Desigur, cum să nu! Fără să îi plătească.
Reporter: Dar nu știți, de mult timp făceau asta?
Vecin: Da, și de 15 ani. Îi băteau aici și vai de capul lor ce le făcea! Fără mâncare, fără nimic, dormeau în grajd acolo cu animalele.
Reporter: Oamenii pe care îi sechestrau au încercat vreodată să vă ceară ajutorul?
Vecin: Nu, că le era frică!
Reporter: Dar îi vedeați pe aici?
Vecin: Da, sigur, erau în gospodărie la ei!
Reporter: Dar ce gospodărie au?
Vecin: Cu cai, fac trafic de cai, fură de pe câmp de la oameni mâncare la cai, dar nu sunt proprietari pe cai, nu au nicio hârtie pe animale! Să știți, imediat după ce vă duceți de aici spun că dau foc la casă.
Reporter: Dar cum trăiți cu ei?
Vecin: Ei, așa, încuiați!
Reporter: Dar poliția face ceva? Vine vreodată la ei?
Vecin: Nu a venit! Până a venit soția să îmi deschidă a venit unul și m-a pălit prin ușa de la mașină. Am fost la poliție, am depus reclamație și nu s-a întâmplat nimic. A văzut și vecinul de aici.
Reporter: Cum erau oamenii ăia pe care îi răpeau?
Vecin: Eu nu știu de unde îi aduceau. Era unul de prin Șomcuța, era un om extraordinar de harnic. Și câtă bătaie a mâncat, eu nu știu cum a rezistat de nu a murit la cât l-o bătut. Îi punea câte o bucată de mâncare sus undeva acolo afară, dar de multe ori stătea nemâncat. Aia și copiii îi aruncau jos. Nu îi dădeau să mănânce.
Reporter: Dar de unde îi aduceau?
Vecin: Îi cumpăra de la alții. Eu știam că pe ăla l-a cumpărat.

ADVERTISEMENT

Primarul din localitate susține că știa despre faptul că familia respectivă făcea mereu probleme, însă „stă în firea lor”. La rândul lor, oamenii se apără și spun că nu aveau sclavi ci oameni care muncesc pe bani sau pentru mâncare.

Deținătorii de sclavi își căutau victimele în gara din Baia Mare. Acolo, fie răpeau persoane ale străzii, fie îi convingeau să se deplaseze de bună voie în satul Bozânta. Ajunși acolo, oamenii erau bătuți, închiși în odăi cu lacăt și exploatați până la epuizare.

ADVERTISEMENT