Mărturii inedite, din partea colonelului Constantin Brancu, tatăl lui Cristi Brancu: „Figurile” lui Duckadam și „Alain Delon” Ilie Bărbulescu. Exclusiv

Sevilla. Andaluzia. 7 mai, 1986. Ziua în care fotbalul românesc și România însăși și-au meritat coroanele de campioni ai Europei. Și noi, românii, la fel, odată cu România și cu fotbalul românesc… Seara în care Duckadam, Lăcătuș, Balint, Ienei și restul cavalerilor roș-albaștri s-au încununat de glorie și ne-au încoronat cu lacrimile bucuriei, rămâne vie. Dar „și mai” vie respiră din ochii martorilor și făuritorilor acelui moment, unul dintre aceștia fiind scriitorul Constantin Brancu.

Colonelul Constantin Brancu a fost în conducerea clubului Steaua, în perioada 1981-1985. Fiul său, confratele nostru Cristi Brancu, își amintește de acele vremuri. „Tata a asistat la construirea echipei, de la venirea lui Emerich Ienei. Pe vremea aceea, deja erau la Steaua Duckadam, Balint, Belodedici, Lăcătuș și Tudorel Stoica. Apoi, a urmat o campanie de transferuri care a cimentat echipa”, ne-a povestit Cristi.

Mărturii inedite, din partea colonelului Constantin Brancu: Supercampionii Europei, de la „figurile” lui Duckadam, la „Alain Delon” Ilie Bărbulescu

Constantin Brancu este autorul cărții „Din culisele Supercampioanei”. De aici, ne-am permis să „rupem” câteva mărturii de suflet, pentru că sunt momente în viață în care sufletul trebuie rupt, precum pâinea, și oferit celor dragi. Iar dragii noștri sunt românii, indiferent de culorile clubului pentru care suspină. În fiecare an, la 7 mai, ținem toți cu Steaua.

Fără doar și poate, Duckadam a fost prim-ministrul acelei seri. Cuvântul „erou”, pe care îl folosesc mulți, nu este potrivit. Eroii sunt, în genere, romantici, iar de multe ori, mor pe câmpul de bătălie. Duckadam a fost cerebral și este viu, pipăibil cu mâna, vorba unui poet.

Digi24.ro

GALERIE FOTO „Am 61 de ani, dar am corpul unui bărbat de 38”. Dave explică cum reușește să păcălească procesul de îmbătrânire

„Meciurile sale constant bune au culminat cu finala de la Sevilla, care-l va face un adevărat semizeu. L-am întrebat după finala Cupei Campionilor Europeni: „Cum ai făcut tu, de te-ai dus de trei ori, din patru penalty-uri apărate, în aceeași parte, dreapta?”. „Am simțit că acolo va fi trimisă mingea”, mi-a răspuns”. Mai făcuse el figuri din astea, care-l recomandau ca un bun apărător al loviturilor de la 11 metri, dar nimeni nu și-ar fi putut închipui de ce va fi în stare într-o zi. Cristian Țopescu, cunoscutul comentator și prieten al echipei, avea să spună după marea finală: „Băiatul ăsta a adus Cupa Campionilor la București!”, scrie maestrul Constantin Brancu.

Ghidușii între Bumbescu și Ilie Bărbulescu, „chipeșul cu fizic alaindelonian!”

Cumva, jucătorii Stelei au surprins, intrând pe gazonul lui „Ramon Sanchez Pizjuan” în echipamente albe. Era, însă, logic. Practic, Barcelona era „gazdă”, iar culorile celor două cluburi sunt asemănătoare, astfel că „oaspeții” au fost nevoiți să joace alegându-și o „modă” diferită. Se spune că mulți dintre jucători, superstițioși din fire, n-au agreat ideea. Singurul care s-a bucurat de această decizie a fost Ilie Bărbulescu.

„Deși băieții și mai ales prietenul său cel mai apropiat, Bumbescu, îi ziceau uneori, în glumă, „cap de mort”, Bărbulescu deseori se erija în băiat chipeș, cu succes. Spiritual cum era, pus pe ghidușii tot timpul, înainte de meci, la antrenament, îmi spune cu voce tare: „Nu-i așa că-s cel mai frumos din echipă?”. Bumbi avea, însă, pregătită replica și spune: „Tu nu te uiți la tine, mă?”… Ilie, totuși, nu se dădea bătut ci își etala cu emfază „fizicul”, numit de el „alaindelonian”. Simpaticul fundaș era plin de viață, de umor”, scrie autorul.

Marius Lăcătuș: „Lasă că bat eu și vă fac pe toți, mari!”

Marius Lăcătuș este pagina arzătoare din Enciclopedia Campioanei Europei. Capricios și uneori iresponsabil pe gazon (n.r. – Constantin Brancu amintește de un fault oribil, cu talpa lipită pe burta lui Tulpan, jucătorul Gloriei Buzău, dar asta e altă poveste…), Lăcătuș a descătușat sufletul Stelei, cu acel penalty bătut sub transversală.

„Jucător valoros, Marius a fost omul de bază al Stelei, în „campania Sevilla” și mai ales în finală. „Lăsați că trag eu și vă fac pe toți, mari!” a fost replica ce a circulat printre spectatori, după acel unsprezece metri executat în marea finală, sub bară, fără drept de apel pentru barcelonezul Urruticoechea, care a contribuit efectiv la victorie”, scrie Constantin Brancu, povestind ulterior despre isprăvile „Fiarei” cu Dasaev și cu alți portari îngenunchiați.

Digisport.ro

Sportiva din România devenită vedetă peste Ocean a publicat o imagine cu ea fără haine și americanii ”au explodat”

Pițurcă sau arta de a ajunge singur, în fața porții

Victor Pițurcă n-a marcat în finală, dar a fost aproape. Jocul său cerebral a ajutat enorm „Armada” lui Ienei, iar mărturiile sunt clare: „În fapt, este o artă să ajungi singur în fața porții, cu mingea. „Știința” asta Pițurcă a stăpânit-o și a fost principalul său argument pentru a rămâne „în față” la Steaua, până la 33 de ani.

La Sevilla, el a pus serioase probleme celebrilor apărători Migueli și Alessanco, aducând împreună cu ceilalți steliști trofeul european, la București”.

Drama lui Ion Voinescu

La final, trebuie să ne amintim și de cei care aveau dreptul moral de a participa, la fața locului, la această Bucurie Națională. Viața joacă feste și asumarea reacțiilor infantile face parte din arsenalul omului cerebral. Unul dintre cei care au fost văduviți de prezența la finală a fost însuși Ion Voinescu, Zeul la poarta căruia goal-keeperii români iau și astăzi notițe.

„Voinescu, cel care i-a pregătit pe portari, i-a învățat tainele „zborului” după minge în perioada consolidării echipei ce avea să devină celebră, a părăsit și el scena, exact când rezultatele muncii se concretizau în victoria obținută în istorica finală de la Sevilla, nefiind prezent nici măcar în tribune la meciul susținut de elevul său, Duckadam, în Andaluzia”, a încheiat, pe ton dulce-amar, autorul cărții la care ne referim.

Ce mai e de spus? Doar vorba unui poet: „O generație se duce, ținând în spate asfințitul, purtându-ne întreaga cruce, rămânem noi și Infinitul…”

La mulți ani, Steaua București, la mulți ani, România!