Mărturiile cutremurătoare ale unui supravieţuitor Colectiv: “Blestematele spitale-lagăr ale României, iar noi – bieţii lor prizonieri”

Alexandra Furnea, jurnalista care a suferit răni grave în incendiul din Colectiv, a povestit într-un jurnal ce a trăit în ultimii 5 ani. Supravieţuitoarea spune că a fost mutilată de flăcări, călcată în picioare în acel container şi torturată apoi pe patul de spital.

Fata a ajuns într-un târziu în Germania unde avea să vadă o altă faţă a medicinei, a umanităţii şi a bunătăţii. I-a luat ceva timp până a înţeles că asta înseamnă normalitate şi nu ce văzuse în Spitalul de Arşi din Capitală.

Ea spune că patimile prin care a trecut în primele luni după incendiu nu au fost altceva decât abuzuri, turtură. Furnea face acuzaţii grave la adresa cadrelor medicale care, spune ea, au supus-o la tratamente inumane.

Chinurie suportate de arşii din Colectiv, desprinse parcă din filme de groază

Alexandra Furnea a ajuns după incendiul din Colectiv în Spitalul de Arşi din Capitală. Nu avea o percepție clară asupra propriului trup. Se simţea de parcă era o masă de carne frământată continuu de mâini lacome care îi smulgeau pielea de pe oase. Fața îi era complet amorțită. Ce a urmat pentru ea acolo este greu de imaginat şi explicat. Ororile prin care a trecut parcă sunt descrise dintr-un film de groază unde victima este torturată în iad de diavoli.

Digi24.ro

Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova

Ea spune că arșii plângeau de durere până vomitau în căzi insalubre în care erau scăldaţi fără analgezie, unii după alții, ca la un abator pentru oameni. Erau jigniţi, umiliţi, ignoraţi, acuzaţi, abandonaţi.

“Diavolul…Mă tem că i-am văzut chipul de atâtea ori de când sunt internată aici. Nu seamănă cu un bau-bau, ci îmbracă straie omenești și rostește, cu buze frumos arcuite, cuvinte precum „nu are infecții”, „facem tot ce se poate”, „pur și simplu nu i-a rezistat organismul”. Uneori, se ascunde în ochii plecați ai unei asistente, sau în șoaptele de pe holuri, dis-de-dimineață, când urechile noastre par surde. „Are piocianic”, „E infectat în toate plăgile”. Diavolul sălășluiește în tot ceea ce nu ni se spune și în minciunile care ne învinuiesc. În întunericul pleoapelor închise pentru a nu vedea sângele, puroiul și durerea. În acest lăcaș, în care ar fi trebuit să găsim vindecare”, scrie fata în jurnalul publicat pe scurt şi pe pagina de Facebook Alexandra Furnea.

O nouă şansă la viaţă într-un spital din Germania

După mai multe luni, Alexandra a ajuns cu ajutorul lui Vlad Voiculescu într-un spital din Germania.

“Luni în șir, „tratamentele” inumane mi-au fost prezentate drept firești. „Așa e peste tot în lume”. În realitate, erau sinistre, aberante. Când am văzut cum e aici, m-am lămurit de dimensiunea reală a înșelăciunii căreia i-am căzut victimă. Ceva s-a rupt definitiv în mine. Mi s-a negat metodic, premeditat, șansa la o îngrijire decentă de niște măscărici fără scrupule înveșmântați în uniformă medicală. Nu erau altceva decât bufonii sistemului, acest monstru căruia nu i-a păsat de suferința noastră cât timp păstra aparențele de eficiență și capabilitate. Blestematele spitale-lagăr ale României iar noi, bieții lor prizonieri…”, povesteşte Alexandra în jurnalul publicat pe genunderground.ro.

Digisport.ro

Transformarea fizică a Serenei Williams. Cum arată acum și ce spune legendara sportivă despre corpul ei

Fata spune că nu există termen de comparaţie între spitalele din România şi cele din Germania. Saloanele în care erau internaţi erau curate, cu paturi moderne, cu telecomandă și cu diverse trepte de ajustare a spătarului. În România, paturile erau ridicate cu ajutorul cutiilor de ser fiziologic puse sub saltea.

“Meniurile ni le alegem după preferințe în fiecare zi dintr-o cărțulie stufoasă cu diverse opțiuni. Aici nu se servesc cremwursti în pungă. Spitalul din H. este unul obișnuit, de stat, fără condiții preferențiale. Nu este clinică privată. De fapt, aceasta este normalitatea. Am flashbackuri cu băițele și cu nesimțirile mici și mari îndurate la Arși. Patimile prin care am trecut în perioada internării acolo au fost abuzuri, tortură ascunsă după zidurile unui edificiu dedicat vindecării. Doar aparent. În realitate, găzduia însuși iadul”, mărturiseşte Alexandra.

În ultimii 5 ani, Alexandra Furnea a suferit peste 30 de operaţii şi lupta pentru o viaţă normală nu a luat sfârşit. Cât a stat în spitalul din Germania, fata a văzut un sistem de sănătate menit să vindece şi să aline răni.

“Nu ne mai confruntăm cu infecții și nici nu facem febră. Frisoanele, greața, răul și jignirile sunt simple amintiri din perioada spitalizării la Arși. Aici, datorită igienei, operațiile reușesc. Aici, dacă spui că te doare, te alină. Din 6 în 6 săptămâni, suferim noi și noi intervenții. Sechelele noastre sunt severe și chirurgii se luptă să corecteze daunele aduse de foc, dar și pe cele cauzate de diletantismul și improvizațiile cărora le-am căzut victime în România”, scrie jurnalista în ulima parte a jurnalului.

Nu se mai recunoaşte, ochii ei nu mai au aceeași căutătură

Medicii din Germania i-au spus că viaţa ei nu o să mai fie niciodată cum a fost şi va avea nevoie de tratament mulţi ani de aici înainte, că se confruntă cu probleme numeroase și complicate.

“Deja am uitat cum eram înainte de tragedie. Revăd acele zile de parcă mi-aș aminti un film pe care l-am vizionat cândva, demult, într-un timp al inocenței. O fată tânără și naivă își caută sensul în lumea mare și nepăsătoare. Scene desprinse de pe o peliculă prea veche pentru a fi clară, cu ea redactând articole despre muzică. Strălucirea din privirea ei când scria. Momente de cumpănă când își punea la îndoială rostul și înzestrările. Apoi foc, și întuneric. Încă nu am reușit să aștern o punte între noi două. Mă uit deseori în oglindă și nu mă recunosc. Nu pentru că arăt diferit cu părul scurt, crescut în neorânduială pe lângă cicatricile de pe cap, cu trupul marcat de semne lăsate de orori greu de cuprins cu mintea. Ci pentru că ochii mei nu mai au aceeași căutătură. Rătăcesc spre pustiul înflăcărat de dinăuntru. Spre arsurile din interior pe care nu le cunoaște nimeni în afară de mine. Oare acestea au leac sau sunt tot incurabile, ca cele de pe piele?”, mărturiseşte tânăra jurnalistă.

În urma incendiului, 64 de persoane şi-au pierdut viaţa, 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitalele din Bucureşti şi din străinătate. La un an şi 9 luni, unul dintre supravieţuitori a ales să-şi pună capăt zilelor. În acel incendiu, băiatul îşi pierduse iubita şi probabil durerea din sufletul lui a fost de nesuportat. Alexandra a aflat de moartea lui când era în Germania.

“65. Ce număr teribil. Ce cumplit lucrează noaptea de 30 octombrie, chiar și la ani distanță. Cum ardem, deși am părăsit clubul. Parcă o parte din noi a rămas acolo și scrijelește cu scrum pe podeaua fierbinte un 6, căruia îi tot adaugă cifre. Nu. Numărătoarea nu s-a oprit niciodată”, spune Alexandra.

După ani de nedreptate, răniţii din Colectiv au primit în sfârşit şi o veste bună. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, săptămâna trecută, proiectul legii prin care Ministerul Sănătății va acorda sprijin pe toată durata vieții răniților din Colectiv, pentru efectuarea tratamentelor medicale atât de necesare.