Chiar dacă nu joacă la unul dintre cele mai mari cluburi din lume precum alți brazilieni de vârsta lui, Alexandre Pato este un fotbalist matur din punct de vedere profesional și personal. În prezent, jucător la Orlando City, se simte apreciat atât de coechipieri, cât și de fani. Brazilianul a declarat pentru The Players Tribune câteva întâmplări nebunești din viața sa pe care nu le mai împărtășise anterior.
Talentat încă de la o vârstă fragedă, Alexandre Pato a plecat de acasă urmându-și visul copilăriei: acela de a juca pe cele mai mari stadioane ale lumii.
„Când ai 11 ani, nu ești pregătit pentru lume. Îți urmărești visul, dar ești pe cont propriu și este foarte ușor să te pierzi pe drum. Dumnezeu mi-a dat un dar, asta e sigur”, a spus brazilianul.
Jucătorul de 32 de ani a povestit cum a fost luat în considerare de către un scouter de la clubul brazilian Internacional, prima echipă la care a evoluat: „Într-o zi am jucat într-un turneu școlar, iar un scouter de la Internacional l-a întrebat pe tatăl meu: ‘Domnule, v-ați gândit să-l lăsați pe fiul dvs. să încerce la fotbal în 11 (n.r. echipă de 11 jucători)?’.
În timpul negocierilor cu academia de fotbal de la Internacional, Pato s-a cazat cu tatăl său într-un hotel destinat sexului, din lipsa banilor. Mama sa nu putea lucra din cauza problemelor la spate, în timp ce tatăl lui trebuia să asigure traiul atât pentru el, cât și pentru fratele și sora sa.
„Fiule, acesta este singurul loc pe care ni-l putem permite”, i-a spus tatăl său, la care Pato i-a răspuns: „Hai s-o facem, tată!”.
Atacantul a dezvăluit aventura prin care a trecut cu tatăl lui și cum arăta o zi obișnuită la acel hotel: „Ne-am cazat într-un hotel de sex. Habar nu aveam; eram prea tânăr ca să înțeleg. Camera noastră avea un pat mic, atât. Hotelul era în fața Beira-Rio (n.r. stadionul clubului), așa că oamenii făceau sex în timp ce priveau stadionul lui Internacional”.
Alexandre Pato a povestit de unde au început problemele la brațul său stâng și cum a fost la un pas să-i fie amputat. „Cu aproximativ un an înainte de a ajunge la Internacional, m-am împiedicat de un lanț într-o parcare și am căzut pe brațul stâng. Eram atât de bine bandajat încât eram jumătate om, jumătate mumie”, a mărturisit Pato.
Problemele la braț ale brazilianului au continuat să apară mai târziu: „Am jucat un turneu cu brațul în fular. După ce mi-au scos ghipsul, eu și prietenii mei am jucat un joc prostesc în care loveau pe oricine se ridica de pe canapea, dacă nu reușea să scape. A fost amuzant până când m-am așezat din greșeală pe brațul stâng și durerea a fost atât de mare încât am simțit-o până la picioare”.
Jucătorul lui Orlando City a povestit pățaniile de care a avut parte când a sosit la Milano, în 2007, și cum l-a întâlnit pe Carlo Ancelotti, fostul antrenor al lui AC Milan.
„Când am aterizat la Milano, a trebuit să fac un test oftalmologic ca parte a examinării medicale. Prostul de mine, mi-am apăsat prea tare palma mâinii pe ochiul stâng și, când l-am deschis, abia dacă am putut vedea. Doctorul mi-a dat niște picături de dilatare, dar am ieșit din sală aproape orb. Și cine apare? Marele Ancelotti”, a declarat brazilianul.
Alexandre Pato a avut parte de o întâmpinare cum nu și-a putut imagina atunci când antrenorul italian l-a prezentat noilor săi coechipieri. „Carlo (n.r. Ancelotti) m-a dus în sala de mese. ‘Acesta este Pato, noul nostru atacant’. Toată lumea s-a ridicat în picioare pentru a-mi strânge mâna. Ronaldo, Kaka, Seedorf… WOW!”.
Pentru noul jucător de la AC Milan, Carlo Ancelotti i-a fost ca un tată. Având cuvinte de apreciere la adresa fostului său antrenor, internaționalul brazilian a spus:
„Ancelotti a devenit ca un tată pentru mine. Și-a numit chiar și câinele Pato. Ați văzut poza aceea cu el în stația de autobuz din Madrid, cu ochelari de soare și trabuc?
Ei bine, la Milano se prezenta la antrenament cu un elicopter. Locuia în Parma, iar soția sa știa să piloteze un avion. Ieșea ca James Bond. Dacă cineva a trăit cu stil, acela a fost Carlo”.
Alexandre Pato l-a întâlnit într-o zi pe fostul premier al Italiei, Silvio Berlusconi. Fosta vedetă a lui AC Milan a dezvăluit cum l-a influențat Berlusconi în poziția sa pe teren, reușind să marcheze unul dintre cele mai rapide goluri din istoria Ligii Campionilor, în doar 24,97 de secunde.
„Într-o zi, m-a sunat Silvio Berlusconi. Era un șef mare, care spunea mereu glume. Oricum, obișnuiam să driblez mult pe partea laterală a terenului, depășindu-i pe toți. Atunci Silvio a întrebat: ‘De ce driblezi în lateral?’. A vrut ca eu să joc la mijloc. Carlo și Leonardo mi-au spus același lucru. Așa am marcat acel gol pe Camp Nou (n.r. din grupele Ligii Campionilor, sezonul 2011/2012).
Eram la mijloc, am văzut o gaură mare, am dat cu piciorul și am fugit. Când a ieșit Valdes, am zis: ‘La naiba, ce să fac, să driblez?’ Am încercat să trag în stânga lui, dar mingea i-a trecut printre picioare”.
Brazilianul a mărturisit că visa deseori la câștigarea Balonului de Aur. Era atât de concentrat în realizarea acestui obiectiv, încât se vedea deja cu trofeul în mână. În 2009, Alexandre Pato a câștigat Golden Boy, premiu acordat celui mai bun tânăr jucător din Europa. Deși performanțele lui erau din ce în ce mai bune, Pato a dezvăluit ceea ce l-a oprit în cursa pentru câștigarea Balonului de Aur.
„În 2010 am început să mă accidentez tot timpul. Mi-am pierdut încrederea în propriul corp. M-am speriat de ceea ce vor spune oamenii despre mine. Mă duceam la antrenament cu gândul că nu mă pot accidenta. Dacă mă accidentam, nu spuneam nimănui.
Eram în recuperare după o problemă musculară, apoi mi-am luxat glezna și am continuat să joc. Eram umflat ca o minge, dar nu am vrut să dezamăgesc echipa. Am vrut să mulțumesc pe toată lumea. Acesta a fost unul dintre neajunsurile mele. Lumea se aștepta să înscriu 30 de goluri pe sezon, dar eu nu puteam nici măcar să intru pe teren”.
După ce a stat cinci sezoane pe „San Siro”, dintre care în ultimele trei suferise numeroase accidentări, Pato a plecat înapoi în Brazilia, transferându-se la Corinthias. Acolo a intrat în conflict cu fanii din cauza performanțelor sale sub nivelul așteptărilor. Odată chiar a fost cât pe ce să fie ucis de suporteri.
„Fanii lui Corinthians au vrut să mă omoare. Mă deplasam prin oraș cu gărzi de corp înarmate și o mașină blindată cu bombe lacrimogene. Fanii care au pătruns în cantonamentul nostru aveau bâte și cuțite. A fost terifiant. S-au întâmplat lucruri care nu-și au locul în fotbal”, a dezvăluit Pato.
În 2017, Pato a ajuns în China, la Tianjin Quanjian. Brazilianul a mărturisit că, după cei doi ani petrecuți acolo, a luat-o „pe un drum greșit”, vrând să-și trăiască viața la maximum.
„După China, eram încă singur (n.r. referitor la viața amoroasă), așa că am decis să mă bucur de libertate. M-am dus la Los Angeles. Am vrut cel mai bun hotel, cea mai bună mașină, cele mai bune petreceri.
Am ajuns într-un loc în care o fată trăgea cocaină lângă mine. Dintr-o dată m-am întrebat: ‘Ce caut eu aici?’. Nu asta era ceea ce îmi doream. Era o lume goală.
L-am întrebat pe un prieten: ‘Chiar am de gând să-mi petrec restul vieții singur?’. Așa că m-am întors în Brazilia și i-am trimis un mesaj vechii mele prietene, Rebeca: ‘Vrei să ieșim împreună?’. Am băut o cafea și în câteva secunde mi-am spus: ‘Da, asta e ceea ce îmi doresc’.
Ulterior, atacantul a povestit cum viața lui s-a schimbat din momentul în care a decis să meargă la biserică: „Omule, a fost o revelație. Biblia avea toate răspunsurile pe care le căutam.
Mi-am întors capul spre cer și am spus: ‘Doamne, nu mai vreau această viață’. În acea zi, viața mea s-a schimbat pentru totdeauna. De atunci, am trăit într-o altă realitate”.
De-alungul carierei, Alexandre Pato a câștigat numeroase trofee și competiții, atât în Italia, cât și în Brazilia: