Mai mulți muzicieni din Arad și Cluj au fost băgați în carantină de autoritățile române. Tinerii se întorseseră în țară după ce petrecuseră 50 de zile într-un turneu în China. Deși niciunul dintre ei nu prezintă simptom, ei nu vor putea să își părăsească reședința timp de 14 zile, decât dacă urmează un program foarte restrictiv.
Una dintre artiste, Iasmina Breşneni, instrumentist Filarmonica Arad, a mărturisit că a plecat în acest turneu după ce în decembrie și-a luat concediu fără plată ca să poată pleca în turneu alături de muzicieni din șapte orașe – Timișoara, Arad, Oradea, Cluj-Napoca, Brașov, București și Constanța.
„Noi acum ne aflăm într-un fel de carantină până în 3 februarie până trece perioada de incubația a acestui virus. Ne luăm zilnic temperatura, trebuie să evităm locurile foarte aglomerate, cum ar fi piețele, adică să stăm mai mult în casă și să respectăm normele astea de igienă, mâncare și tot ce ni s-a impus”, a mărturisit artista în exclusivitate pentru FANATIK.
Muzicienii au fost izolați parțial, deși la noi în țară nu au ajuns încă testele care să determine cu exactitate prezența infecției. „Deși până în prezent în România nu au ajuns testele specifice coronavirusului, dar ni s-au făcut analize și toată lumea este bine din câte știu.
Eu sper să nu am absolut nimic. Trebuie să așteptăm să treacă aceste două săptămâni pentru a ne asigura ca totul e ok cu noi”, mai spune Iasmina Breşneni.
Totodată, artista a precizat și faptul că autitățile chineze nu au dat, cât s-au aflat ei acolo, nicio avertizare de îmbolnăvire. „Noi am stat în China 50 de zile, începând cu data de 3 decembrie, iar orașul Wuhan a fost prima oprire. Cât am stat acolo nu s-a știut nimic de virus, era într-adevăr aerul foarte poluat și am fost nevoiți să purtăm măști, așa cum făcea toată lumea.
În toate cele 50 de zile cât am tot tranzitat pe teritorului Chinei, nimeni nu ne-a zis nimic despre o pandemie. În tot acest timp am mai ajuns o dată Wuhan, în aeroport, timp de trei ore. Virusul a început să se răspândească cu trei, patru zile înainte să ne întoarcem noi acasă. Totul s-a aflat abia când am ajuns în România, pe data de 20 ianuarie”, a încheiat Iasmina Breşneni.
Peste 2.000 de persoane sunt infectate acum la nivel global cu noul coronavirus, cea mai mare parte în China, unde cel puțin 56 de oameni au murit din cauza bolii, potrivit cifrelor publicate duminică, transmite Reuters. Președintele a spus, în timpul unei întâlniri a biroului politic că țara se confruntă cu o ”situație gravă”, iar națiunile lumii iau tot felul de măsuri pentru a preveni o pandemie.
Virusul s-a răspândit în orașe mari din China, precum Beijing și Shanghai, iar la nivel global în țări precum SUA, Thailanda, Coreea de Sud, Japonia, Australia, Franța și Canada.