Un tată își caută cu disperare fiica, dispărută cu mai bine de 20 de ani. În plus, în ciuda faptului că a reușit să îl dea pe suspect pe mâna poliției, autoritățile continuă să ridice din umeri. Cazul este de-a dreptul cutremurător și vizează o tânără din Caracal, oraș care se află din nou în atenția opiniei publice, două adolescente fiind sechestrate, violate și ulterior fiind ucise cu bestialitate de un fost mecanic auto, în vârstă de 66 de ani.
Mai concret, au trecut deja două decenii de când Mihaiela Geanina Geneș a urcat într-o mașină de ocazie și a dispărut fără urmă. De atunci, însă, tatăl fetei nu a încetat nicio secundă să o caute și să păstreze vie în suflet speranța că fiica sa este în viață. Nepăsarea autorităților l-a determinat pe bărbat să ia ancheta în propriile mâini, ajungând astfel la concluzia că tânăra a fost vândută traficanților de carne vie din Bulgaria, iar autorul acestor fapte cumplite ar fi chiar iubitul său.
„Fiica mea fost vândută la traficanţi de droguri chiar de prietenul ei, care începuse să se drogheze şi nu mai avea cu ce să îşi plătească drogurile. Traficanţii de droguri au vândut-o apoi la doi bulgari, traficanţi de carne vie. Fiica mea a dispărut în 1999 exact în perioada în care a murit cumnatul meu de la Slobozia (Ialomiţa). Eu am fost plecat acolo şapte zile şi când m-am întors şi am pus piciorul pe peronul gării, o cunoştinţă mi-a spus ce s-a întâmplat. Familia, rudele nu mi-au zis nimic până am revenit acasă pentru că sunt cardiac”, a povestit Nelu Geneș.
Primul gând care i-a trecut prin minte tatălui la aflarea acestor vești înfiorătoare a fost, bineînțeles, să se adreseze poliției, însă reacția absolut uluitoare a oamenilor legii nu doar că l-a lăsat fără cuvinte, ci și l-a convins că alegerea sa fusese una greșită.
„Am pornit la poliţie şi am anunţat dispariţia fiicei. Am dat primele indicaţii şi informaţii şi am cerut să ia urma acestui individ. Răspunsul celor de la Poliţia Caracal a fost următorul:
Ulterior, izbindu-se de indiferența autorităților, bărbatul a hotărât să ancheteze cazul pe cont propriu, reușind astfel să dea de urma suspectului, nimeni-altul decât iubitul fetei. Chiar dacă l-a predat poliției, în cele din urmă acesta a fost eliberat din arest, motivul invocat fiind lipsa probelor.
„Cu sprijinul unui vecin din zonă am reuşit să îl găsesc pe prietenul fetei mele. Era un profesor care a murit, care m-a sunat când el venise acasă, pe 15 august, într-o noapte de Sfântă Maria. Am fost cu patru maşini cu rudele, am intrat peste el în casă. A vrut să dea cu cuţitul în mine, dar cu o bară de la un şifonier am reuşit să îi rup mâna şi să îl duc la poliţie, la IPJ Olt. Ce credeţi că au făcut? I-au dat drumul pe uşa din spate. Au venit în noaptea aceea rude, vecini, prieteni şi am protestat în faţa poliţiei. Dimineaţa la 4 am intrat în sediu, la adjunct, care dormea în fotoliu şi cu picioarele pe masă.
Când l-am întrebat ce au făcut individului a spus că i-a dat drumul pentru că procurorul de caz a zis că nu sunt suficiente probe. Din momentul acela martorii care erau cu mine au spus: