România joacă astă-seară meciul speranței cu Germania, la Hamburg, în preliminariile Campionatului Mondial din 2022, al cărui turneu final se va desfășura în Qatar. Dacă îl va lăsa pandemia de COVID-19…
Va fi foarte greu să le ținem piept nemților, Deutschland nu mai este chiar über alles, dar diferența de valoare dintre cele două reprezentative este imensă. Scuzați limbajul lemnos, însă mingea este încă rotundă și speranța moare ultima… la fluierul final… Până la „eșafod”, să ne amintim de alte vremuri, incomparabil mai bune, ale fotbalului românesc.
România – Germania 5-1 va rămâne în vecii vecilor un rezultat mare al echipei noastre naționale, chiar dacă a fost un meci amical. Era 28 aprilie 2004 și spectatorilor de pe stadionul din Giulești nu le venea să creadă ce văd. 4-0 la pauză. Incredibil, dar adevărat, chiar dacă este demonetizată expresia. Iar nemții nu veniseră cu rezervele rezervelor, ci cu prima echipă…
Ionel Dănciulescu a marcat atunci două goluri, în minutele 36 (reluare sub bară a unei centrări a lui Florentin Petre) și 43 (cap la o centrare a lui Flavius Stoican). FANATIK l-a luat în marcaj strâns pe „Danciu-gol” și acesta a acordat un interviu în exclusivitate pentru cititorii… fanatici!
Inevitabil înaintea unui meci cu Germania, ne aducem aminte de acel uluitor 5-1 din Giulești…
– Pe Giulești a fost o atmosferă de… Giulești! (râde) …chiar dacă era un meci amical, stadionul a fost plin… venea lumea la fotbal. Acum nu știu cât de mare preț au pus atunci nemții pe meciul ăla, dar au venit cu prima echipă, au lipsit doi, trei titulari care erau accidentați. Noi am tratat serios întâlnirea, era Germania, vicecampioană mondială, și ne-a cam ieșit tot pe teren. Iar ei… amical, amical… păcat că a fost doar amical (râde)… ei erau clar afectați după meci, mai ales, normal, de proporțiile scorului… toți erau supărați, mulți dintre ei nici nu au vrut să facă schimb de tricouri…
Tu ai reușit să schimbi tricoul cu…
– Cu Hamann! Dietmar Hamann… A fost căpitanul lor atunci, juca la Liverpool… Ce jucători aveau… (râde) Iar la noi, să nu uităm, nu fusese chemat Adi Mutu, iar Cristi Chivu a ieșit după o jumătate de oră accidentat, două piese grele ale echipei…
Problema este că dacă ei au învățat ceva din acel meci, noi… Ei au avut atunci un an foarte slab, un EURO dezamăgitor în Portugalia, n-au trecut de grupe… și toate astea i-a făcut să-și schimbe strategia.
Știu că nemții au făcut în 2004 un plan pe nu știu câți ani… zece cred… au băgat bani serioși în jucători și antrenori tineri… au făcut zeci de Academii noi… și rezultatele s-au văzut peste ăia zece ani, în 2014, în Brazilia, când au câștigat campionatul mondial. Pe când noi am tot regresat în continuu, din păcate…
Cum a fost, ce ai simțit în clipa când selecționerul Anghel Iordănescu a anunțat echipa și ți-ai auzit numele printre titulari?
– O bucurie enormă! Enormă! …Mai ales că eu nu am prins prea multe meciuri la echipa națională. A fost așa o conjunctură… dar şi alte cauze la mijloc, nu mai vreau să dezgrop schelete…
Într-o anumită perioadă, când jucam foarte bine, eram golgeterul campionatului și ieșisem cel mai bun jucător al României, nu am fost convocat deloc…
Hai să rămânem la faptul că a fost o mare bucurie pentru mine, și mai mare pentru că am dat două goluri și am reușit să învingem vicecampioana mondială. Așa ceva nu se uită toată viața. (zâmbește trist…)
Cum n-o să uit niciodată nici ce mi-a spus nea Puiu Iordănescu după meci, în autocar: „Felicitări și… îmi pare rău… pentru că sunt convins că meritai mai mult referitor la echipa națională”. Să vină din partea dânsului o asemenea remarcă… pentru mine a contat enorm… fost o satisfacție enormă…. Repet: nu o să uit niciodată mărturisirea asta a lui nea Puiu.
A fost atunci, în 2004, 4-0 la pauză… După trei ani a mai trăit o pauză aproape la fel… 3-0 pentru Dinamo cu Steaua, în Ghencea, de Paștele din 2007, cu un golul al tău din foarfecă și un gol anulat, putea fi tot 4-0… În care pauză te-ai bucurat mai mult?
– Au fost bucurii diferite, ca să spun așa… dar, cu siguranță, mi-aș fi dorit să fie tot 4-0 la pauză și cu Steaua, mai ales că golul meu anulat a fost perfect regulamentar, s-a văzut clar pe reluări… Din păcate ambele rezultate sunt istorie…
Dacă tot vorbim de istorie, îți mai aduci aminte de debutul la echipa națională?
– Cum să nu… Cu Estonia, pe fostul „23 August”, în martie ’99… Era Victor Pițurcă selecționer, era după turneul final european de tineret jucat la București cu un an înainte, în 1998, ne luase nea Piți la naționala mare pe mine, pe Florentin Petre, pe Cosmin Contra care jucasem la tineret.