Un nou model de mașină a pătruns pe piața auto din România, iar producătorii cred că va fi un real competitor cu Dacia Duster. Asta deoarece are în componență caracteristici similare, dar care ar fi la o calitate mai înaltă.
Un prim avantaj de care ar dispune noul model de autovehicul este prețul. S-a stabilit un cost mai mic decât Dacia Duster. În timp ce aceasta pornește de la 20.000 de euro, noua marcă pornește de la 17.950 de euro.
Dacă v-am stârnit curiozitatea aflați că este vorba despre modelul MG ZS, un SUV de dimensiuni compacte, dar cu dotări pare că mai bune decât Dacia Duster, de la care s-a inspirat ca structură, de altfel. Unele dintre aceste dotări sunt farurile full LED, cu un aspect mai modern și mai atractiv.
Jantele mașinii creează un aspect robust, iar senzorii de parcare pe spate și stopurile cu tehnologie LED denotă o atenție meticuloasă a celor care au contribuit la crearea ei. Interiorul este, de asemenea, unul spectaculos, cu confort mai ridicat pentru locurile din spate și cu un portbagaj mai încăpător.
Materialele cabinei sunt dure și moi, în același timp, la atingere, situație care menține un echilibru între calitate și cost, susțin producătorii. Totodată, tapițeria ar fi una din piele ecologică și nu lipsește tabloul de bord digital, potrivit promotor.ro
MG ZS are inclusiv un ecran central de infotainment, pe care se pot citi funcțiile de funcționare a mașinii, printre care cel de climatizare. Și tot prin acest ecran se va putea conecta telefonul șoferului sau al pasagerului.
Pe lângă cele menționate, ecranul central are patru porturi USB, adică două în față și două pe spate, ceea ce înseamnă că mai multe persoane se vor putea conecta la autovehicul pentru ceea ce au nevoie, încărcarea telefonului, de exemplu.
Din decembrie 2023 MG ZS a fost lansat în România. Marca este una britanică, dar este deținută de chinezii de la SAIC. Încă de la finalul lui 2023, reprezentanții modelului spuneau că ar putea fi un concurent bun nu doar pentru Dacia Duster, ci și pentru Renault Megane E-Tech și pentru Volkswagen ID.
Marca MG împlinește în 2024 un veac, adică 100 de ani de când există în domeniul auto. În viitorul apropiat se dorește lansarea și altor modele. Deja se muncește de zor la fabricarea modelelor Cyberster, MG5 și Marvel R.