Cristiano Ronaldo a intrat demult în istoria fotbalului. Meciuri, goluri, trofee, în toate a excelat super-atacantul portughez. La EURO 2020 poate stabili nu mai puțin de 4 recorduri mondiale.
Două cifre unice își va înscrie vrând-nevrând, ca să spunem așa, în palmaresul și așa foarte „încărcat”: va deveni singurul fotbalist din lume care a jucat la 5 ediții ale unui turneu final de Campionat European și va stabili și un maxim absolut de meciuri, actualul record aparținându-i lui… tot lui! 21 de partide.
După participări și meciuri, Cristiano este la un pas – a se citi „un gol” – de recordul de, evident, goluri marcate la turneele finale europene.
Acum are 9, record și ăsta (!), la fel ca și Michel Platini, cu deosebirea că fostul mare fotbalist francez le-a marcat pe toate la un singur EURO, în 1984, când a fost jucătorul decisiv în triumful Franței.
Dacă am contabiliza și golurile marcate în preliminarii, cel mai prolific marcator all time al campionatelor europene ar fi… tot Cristiano Ronaldo, cu 40 de reușite!
Așa că este greu de crezut că Ronaldo nu va marca, căutat de toți coechipierii cu pase ce se vor vrea decisive și, în consecință, cota 1,75 oferită de BETANO pentru „peste 2,5 goluri Cristiano Ronaldo” la EURO 2020 este mai mult decât tentantă.
Atacantul numărul 1 al Portugaliei, printre favorite la EURO 2020, mai este implicat în câteva „bătălii” legate de goluri, hai să le spunem „regionale”, cum ar fi golgheterul EURO 2020 dintre jucătorii din Serie A. Unde are adversari tari, în frunte cu Romelu Lukaku (2,25 cotă BETANO), care au început deja să înscrie de la primul meci, vezi și Ciro Immobile (2,75 cotă BETANO) cu Turcia.
Iar în cursa pentru „Cel mai bun jucător” la EURO 2020, pornește cu a cincea cotă BETANO, 20,00, după Kylian Mbappe, Kevin De Bruyne, Harry Kane și N’Golo Kanté.
Și, în sfârșit, al patrulea record pe care ar putea să-l stabilească Ronaldo este și cel mai dificil: recordul de goluri marcate de un jucător pentru echipa națională.
Super atacantul portughez are acum 104 goluri în tricoul Portugaliei, iar recordul mondial este de 109 goluri, înscrise de Ali Daei în 149 de meciuri pentru reprezentativa Iranului. Retras în 2007, la 38 de ani.
5 goluri nu sunt ușor de marcat la EURO 2020, dar Cristiano Ronaldo este… Cristiano Ronaldo. Adică:
Ajunge? Lui Cristiano Ronaldo nu!
Ronaldo a înscris primul gol la echipa națională pe 12 iunie 2004, în grupele turneului final EURO 2004, cu Grecia: cap din centrarea lui Luis Figo în minutul 90+3, dar Portugalia pierdea meciul cu 1-2.
Golul 104 l-a marcat săptămâna trecută, în amicalul cu Israel, câștigat cu 4-0: șut cu stângul pentru 2-0, din colțul careului de 6 m, după o pasă de la Bruno Fernades, în minutul 44.
Piciorul drept a fost „tunul” lui Ronaldo la echipa națională, mai inspirat de două ori și ceva decât stângul. Majoritatea golurilor, 79,8 % le-a marcat din acțiune.
Ronaldo a fost mai prolific cu 20 de goluri în a doua repriză, mai ales în ultimul sfert de oră, când a înscris de 31 de ori pentru Portugalia. Iată mai jos cum a „repartizat” reușitele sale în fiecare din decadele de timp ale meciurilor jucate la echipa națională.
Ronaldo a marcat împotriva naționalelor din 42 de țări. Cele mai multe goluri a „îndesat” în plasele Suediei și Lituaniei, câte 7.
A jucat 15 meciuri împotriva celor 5 „granzi” europeni, Anglia (2 meciuri), Italia (2), Germania (3), Franța (3) și Spania (5), dar nu a înscris decât împotriva ultimei, 3 goluri într-un epic 3-3 în Grupa B a turneului final mondial din 2018, din Rusia.
(Statistică uefa.com)