News

O companie de taxi din Paris a suspendat folosirea mașinilor Tesla. Decizia, luată după un accident grav cu 7 răniți

O importantă companie de taxi din Capitala Franței a suspendat folosirea mașinilor electrice Tesla din flota auto. Firma pariziană a luat decizia extremă după un grav accident soldat cu 7 răniți.
14.12.2021 | 23:54
O companie de taxi din Paris a suspendat folosirea masinilor Tesla Decizia luata dupa un accident grav cu 7 raniti
ADVERTISEMENT

O companie de taximetrie din Franţa a suspendat folosirea de maşini electrice Tesla după un accident grav produs sâmbătă la Paris, notează publicația Le Parisien.

După un grav accident, soldat cu mai mulți răniți, o companie de taxi din Paris a suspendat folosirea de mașinilor Tesla

Sâmbătă seara, un taxi Tesla Model 3 scăpat de sub control, a lovit un container de colectare a sticlei care a fost proiectat în aer şi a explodat la revenirea la sol.

ADVERTISEMENT

Mașina a intrat pe urmă într-un semafor, care a fost şi el proiectat în aer, cursa taximetrului electric încheindu-se cu o coliziune cu o camionetă care circula regulamentar, a relatat poliţia.

Directorul executiv adjunct al G7, Yann Ricordel, a declarat pentru Reuters că șoferul de taxi, care nu era de serviciu la momentul incidentului, își ducea familia la un restaurant. Potrivit presei franceze, nu mai puțin de 7 persoane au fost grav rănite.

ADVERTISEMENT

În urma acestui incident, compania de taxiuri din Paris G7, lider în domeniu în Capitala Franței, a suspendat utilizarea tuturor mașinilor Tesla Model 3 din flota de care dispune.

Aproximativ 37 de șoferi de taxi sunt afectați în regiunea Île-de-France de această decizie radicală, potrivit comunicatului celor de la G7.

ADVERTISEMENT

Vehiculul implicat în acest grav accident, Tesla Model 3, este autoturismul electric cel mai bine vândut din Franța de la începutul anului 2021.

Reacția companiei Tesla după accidentul de la Paris

Șeful companiei de taxi pariziene a mai declarat că suspendarea acestor tipuri de vehicule va fi în vigoare până la finalul anchetei care va stabili cu exactitate cauza accidentului.

ADVERTISEMENT

”Astăzi avem două puncte de vedere divergente asupra incidentului. Vom menține suspendarea Tesla Model 3 atâta timp cât ancheta este în desfășurare, ca măsură de siguranță pentru șoferii noștri, clienții și alți utilizatori ai șoselelor”, a mai spus Ricordel.

Într-un prim punct de vedere exprimat, compania Tesla, care are acces la o serie de date tehnice, a asigurat că nu a fost vorba de o ”defecţiune tehnică” a vehiculului implicat.

Pe de altă parte, șoferul mașinii implicate în gravul accident de sâmbătă a declarat că pedala de frână nu ar fi funcționat, făcând vehiculul incontrolabil.

G7 este una dintre cele mai mari companii de taxi din Paris, cu 9.000 de șoferi afiliați, care sunt operatori independenți care dețin vehiculele lor.

Jumătate din flota G7 este reprezentată de vehicule electrice sau hibride, iar compania își propune să aibă o flotă 100% verde până în 2027.

ADVERTISEMENT