News

Măsură controversată luată de autorităţi! 20.000 de tineri au primit permisul fără să mai susţină proba practică a examenului auto

10.05.2020 | 14:51
Masura controversata luata de autoritati 20000 de tineri au primit permisul fara sa mai sustina proba practica a examenului auto
ADVERTISEMENT

Aproape 20.000 de tineri din statul american Georgia nu au mai fost nevoiţi să susţină proba practică a examenului auto. CNN susţine că autorităţile au decis să le acorde permisul după ce evaluarea practică nu s-a putut ţine din cauza pandemiei de coronavirus. 

Măsură controversată luată de autorităţi! 20.000 de tineri au primit permisul fără să mai susţină proba practică a examenului auto

Măsura a fost decisă de autorităţile din stat după ce numărul de cereri pentru susţinerea examenului a fost foarte mare, iar testul practic nu s-a mai putut ţine din cauza restricţiilor pentru evitarea răspândirii COVID-19.

ADVERTISEMENT

Departamentul de servicii pentur şoferi a anunţat că 19.493 de tineri au primit permisul de conducere de când s-a renunţat la testare. Georgia nu este singurul stat care a luat această măsură. Wisconsin a anunţat că va face acelaşi lucru pentru adolescenţii de 16, respectiv 17 ani începând de luni.

Autorităţile din Wisconsin susţin că dintre cele 16.000 de cereri de teste aflate în aşteptare, 10.000 vor fi eligibile pentur a obţine permisul de conducere fără testarea practică.

ADVERTISEMENT

Ambele state au măsuri speciale care trebuie îndeplinite pentru a putea obţine în acest fel permisul. Una dintre ele este obligaţia de a fi parcurs cel puţin 40 de ore supravegheate în Georgia, respectiv 30 de ore cu părinţii sau un instructor în Wisconsin.

În România, tinerii trebuie să aştepte până la expirarea stării de urgenţă!

Decizia de a avansa în nivel permisele sau de a emite permise noi fără examen practic este considerată de mulţi americani foarte periculoasă şi a stârnit protestele multor cetăţeni.

ADVERTISEMENT

În România nu se poate aplica o asemenea măsură. Cei care au de susţinut examenul practic pentru obţinerea permisului de conducere trebuie să aştepte până la finalul stării de urgenţă, iar când autorităţile vor decide că se pot susţine din nou teste, atunci procesul va fi reluat.

Între timp, pentru şoferii cărora valabilitatea permisului a expirat, ei vor putea să circule în continuare până la finalul perioadei de urgenţă, pe data de 15 mai.

ADVERTISEMENT

În conformitate cu prevederile art.14 din Decretul Președintelui României nr. 195 din data de 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expira pe perioada stării de urgență

ADVERTISEMENT