Aşa vor titlul! FCSB, cerere specială pentru play-off în Liga 1

Gabriel Esanu   
in Stiri sportive
15/02/2018, 13:45
Aşa vor titlul! FCSB, cerere specială pentru play-off în Liga 1

Oficialii FCSB au trimis deja solicitarea pentru a avea arbitri străini în play-off şi aşteaptă răspuns de la LPF. O decizie în acest sens ar urma să fie luată la Adunarea Generală care va avea loc pe 27 februarie.

Gigi Becali a anunţat încă de la finalul anului trecut că şi-ar dori ca meciurile din play-off să fie oficializate de străini, ba chiar mai mult, ar dori şi introducerea tehnologiei video şi în Liga 1.

Ultima dată ne-au arbitrat străinii în Liga 1 în 2013

Dacă în privinţa arbitrilor străini nu a primit nici un răspuns, despre propunerea de a aduce VAR în România, Gino Iorgulescu a spus că ia în calcul pentru un meci în acest play-off. Totuşi, şansele ca acest lucru să se întâmple sunt foarte mici.

Ultimul sezon la care au fost aduşi arbitri străini în Liga 1 a fost 2012-2013, atunci când FCSB s-a impus fără emoţii, cu 16 puncte faţă de următoarea clasată. Nu s-a apelat la străini pe parcursul celor două sezoane din play-off, deşi Becali a solicitat şi în acestea.

Ştirea MOMENTULUI

Dinamo – Voluntari 2-1. Video! Vezi rezumatul. “Câinii”, pe primul loc

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.