Fotbal international

Măsuri de precauție înainte de CFR Cluj – Sevilla! Gazonul din Gruia a fost acoperit cu o prelată + Spaniolii au refuzat să se antreneze pe alt teren. EXCLUSIV

19.02.2020 | 13:03
Masuri de precautie inainte de CFR Cluj  Sevilla Gazonul din Gruia a fost acoperit cu o prelata  Spaniolii au refuzat sa se antreneze pe alt teren EXCLUSIV
Organizatorii meciului CFR Cluj - Sevilla, din prima manșă a 16-imilor de finală ale Europa League, au luat câteva măsuri de precauție în ceea ce privește gazonul
ADVERTISEMENT

Organizatorii meciului CFR Cluj – Sevilla, din prima manșă a 16-imilor de finală ale Europa League, au luat câteva măsuri de precauție în ceea ce privește gazonul.

Măsuri de precauție înainte de CFR Cluj – Sevilla

UEFA a văzut imagini de la partida de campionat cu FC Viitorul, în care gazonul s-a prezentat în condiții proaste, și le-a cerut organizatorilor să asigure un teren de calitate la meciul tur din Europa League.

ADVERTISEMENT

În acest condiții, șefii grupării din Gruia au luat câteva măsuri de precauție înaintea partidei CFR Cluj – Sevilla și au acoperit terenul stadionului ”Dr. Constantin Rădulescu” cu o prelată.

CFR Cluj, antrenament pe un alt teren

Această decizie a fost luată deoarece în noaptea de marți spre miercuri au fost zero grade Celsiul la Cluj și a fost ceață. Cu toate acestea, gazonul nu pare în cele mai bune condiții, pe margine putându-se observa că terenul e nisipos.

ADVERTISEMENT

Conducătorii clubului CFR Cluj au decis să protejeze gazonul și după ce marți seară echipa s-a antrenat pe terenul unde se va juca întâlnirea cu Sevilla au decis ca ședința de pregătire oficială de miercuri, de la ora 15:00, să aibă loc la baza Napoca din cartierul Gheorgheni.

Sevilla a refuzat să se antrenze în altă parte

În schimb, FANATIK a aflat că FC Sevilla a refuzat să efectueze antrenamentul oficial pe un alt teren și le-au cerut oficialilor campioanei României să pregătească arena ”Dr. Constantin Rădulescu”. Spaniolii vor avea ședința de pregătire la ora 19:00.

ADVERTISEMENT

Partida CFR Cluj – Sevilla, care se va disputa joi, 20 februarie, de la ora 19:55, în prima manșă a 16-imilor de finală ale Europa League, e sold-out, interesul pentru acest joc fiind unul uriaș.

Culio, avertisment pentru spanioli

Dan Petrescu a declarat că gazonul prost ar putea fi un avantaj pentru CFR Cluj în meciul cu FC Sevilla, deoarece spaniolii sunt o echipă de posesie care combină mult. După întâlnirea de campionat cu FC Viitorul, atacantul Gabi Iancu a spus că terenul de la Cluj a fost impracticabil.

ADVERTISEMENT

Juan Emmanuel Culio a prefaţat meciul CFR Cluj – Sevilla într-un  interviu pentru presa din Spania. Fostul mijlocaş central al campioanei României a tras un semnal de alarmă şi a susţinut că formaţia andaluză va avea probleme în dubla contra elevilor lui Dan Petrescu.

ADVERTISEMENT