Fotbal international

Măsuri dure împotriva celor care nu respectă perioada de carantină. Un selecționer a fost reținut de Poliție

28.03.2020 | 14:49
Măsuri dure împotriva celor care nu respectă perioada de carantină. Un selecționer a fost reținut de Poliție
Nolberto Solano, fost fotbalist la Newcastle și Leicester. FOTO: Twitter
ADVERTISEMENT

Nolberto Solano, selecționerul echipei U23 a statutul Peru, a fost reținut de Poliție pentru că nu a respectat perioada de carantină, impusă pentru evitarea răspândirii coronavirusului.

Selecționerul statutului Peru, reținut

Autoritățile din America de Sud au început să ia măsuri din ce în ce mai drastice împotriva persoanelor care nu respectă perioada de carantină.

După ce jucătorul brazilian de tenis Thiago Seyboth Wild a fost acuzat că nu a rămas la domiciliu, deși a fost depistat pozitiv cu coronavirus, și riscă până la un an de închisoare, selecționerul echipei U23 a statului Peru, Nolberto Solano, a fost reținut de Poliție.

ADVERTISEMENT

Solano ar fi trebuit să stea în carantină, la domiciliu, până pe 12 aprilie, însă a ales să meargă la o petrecere, unde a fost găsit de autorități.

Forțele de ordine au ajuns în spațiul în care a fost organizată petrecerea după un apel al vecinilor, care acuzau gălăgia și i-au reținut pe Nolberto Solano și Pablo Zegarra, fost fotbalist din Peru, prezent, de asemenea, la eveniment.

ADVERTISEMENT

În momentul în care a fost condus către secția de Poliție, Solano a refuzat să admită că a participat la o petrecere: „Ce petrecere, despre ce vorbesc? Nu, domnule, nu e petrecere. Eu locuiesc după colţ”.

Totuși, la scurt timp, fostul fotbalist a recunoscut că regretă cele întâmplate: „Evident că regret foarte mult acest lucru şi îmi cer iertare. Nu încerc să mă justific. E foarte greu pentru toată lumea, dar cel mai important lucru este sănătatea noastră, fără de care nu putem face nimic”.

ADVERTISEMENT

Fost fotbalist de Premier League

Nolberto Solano, în prezent selecționer al echipei U23 a statutului Peru, s-a retras din activitatea de fotbalist în 2012.

Fost mijlocaș de bandă dreaptă, Solano a evoluat în carieră la echipe precum Boca Juniors, Newcastle United, Aston Villa, Leicester sau Hull City.

ADVERTISEMENT
  • 302 meciuri a jucat Nolberto Solano în Premier League
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria FOTBAL INTERNATIONAL
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 859. 32 pagini + cartea „Dictatura gastronomică”
A apărut noua revistă Taifasuri