News

Măsuri fără precedent în Gorj, după depistarea cazului de coronavirus. Autorităţile sunt în alertă maximă

27.02.2020 | 17:02
Masuri fara precedent in Gorj dupa depistarea cazului de coronavirus Autoritatile sunt in alerta maxima
ADVERTISEMENT

Cazul tânărului bolnav de coronavirus și originar din comuna Prigoria a pus pe jar autoritățile din județul Gorj, în contextul în care oricum acestea nu prea aveau somn de când a fost depistat italianul de 71 de ani de la Rimini, cel care a purtat virusul și l-a adus la noi în țară. Deocamdată, românul de 25 de ani care a fost deja transportat la Institutul Matei Balș din Capitală a fost singurul depistat pozitiv de către medici. Cu toate acestea, autoritățile se pregătesc și de alte cazuri care vor ieși pozitive și au luat mai multe măsuri locale pentru a preveni o potențială epidemie.

Ce măsuri au luat autoritățile din Gorj pentru a preveni epidemia de coronavirus

FANATIK a aflat că autoritățile din Gorj au luat deja decizia de a închide școala din comuna Prigoria, până când va avea loc o dezinsecție. De asemenea, vor fi interzise pe raza comunei și manifestările culturale și sportive, pentru a se evita aglomerațiile.

ADVERTISEMENT

Deocamdată însă nu s-au luat măsuri la tot nivelul județului Gorj pentru a preîntâmpina o potențială epidemie, asta întrucât a fost doar un singur caz de coronavirus confirmat. Cu toate acestea, mai multe persoane care au intrat în contact cu cetățeanul italian din Rimini se află în autoizolare la Târgu Jiu, iar testele ieşite până acum au fost negative.

De asemenea, cei de la DSP Gorj face apel tuturor cetățenilor care au sosit în țară din zonele cu cazuri confirmate cu infecții cu coronavirus să respecte obligativitatea de autoizolare la domiciliu și să nu aibă niciun contact cu alte persoane până la trecerea celor două săptămâni de autoizolare și obținerea unui aviz epidemiologic.

ADVERTISEMENT

Măsuri suplimentare luate și la nivel local

Interesant este că și mai multe instituții publice s-au mobilizat în fața amenințării cu coronavirus. Astfel, puși în fața acestei epidemii, Poliția Locală a decis să instaleze mai multe dozatoare cu substanțe dezinfectante, care să aibă și o concentrație de 60%. De asemenea, cei de la poliția locală au decis să dezinfecteze clanțele din oră în oră cu spirt.

De asemenea, și la Complexul Energetic Oltenia, companie cu 13.000 de salariați, s-a luat o decizie asemănătoare. Astfel, s-a anunțat că că se vor achiziționa pirometre pentru cabinetele medicale, arată pandurul.ro.

ADVERTISEMENT

De asemenea, mobilizare totală are loc și la primăria Drăguțești, acolo unde italianul infectat cu virusul COVID-19 a mers pentru a-și achita taxele și impozitele, dat fiind faptul că acesta deține un abator în localitate. Primarul Dumitru Ion Popescu a povestit pentru gorjeanul.ro că a dispus o dezinfecție, iar la sfârșitul săptămânii va apela la o firmă de profil pentru o igienizare totală la nivelul clădirii.

Autoritățile gorjene așteaptă acum să vină rezultatele de la probele biologice recoltate de la 73 de persoane care au intrat în contact atât cu italianul infectat cu coronavirus, cât și cu tânărul din Prigoria:

ADVERTISEMENT

„Au fost deja 44 transmise de ieri şi azi-dimineaţă au plecat 29 de probe. În Târgu Jiu au fost prelevate probe de la persoane care au intrat în contact cu italianul, au fost în cele 13 probe din primul lot trimis la analiză şi toate au fost negative. În Prigoria au fost identificate peste 30 de persoane, izolate la domiciliu, care au intrat în contact cu tânărul. Până în prezent, DSP a centralizat 73 de persoane izolate la domiciliu”, a afirmat prefectul judeţului Gorj, Cristinel Rujan.

ADVERTISEMENT
Tags: