Astfel, reporterii FANATIK au surprins un control la sânge făcut de Jandarmerie chiar la intrarea mașinilor în parcarea stadionului Arcul de Triumf, vehiculele fiind verificate amănunțit înaintea duelului dintre cele două echipe.
Duelul dintre Dinamo și Universitatea Cluj a avut nevoie de măsuri suplimentare de securitate din partea Jandarmeriei, mașinile fiind verificate chiar la intrarea în parcare.
Chiar dacă galeriile celor două formații sunt prietene, meciul va fi unul crâncen, mai ales că Dinamo se află pe locul trei în clasament, la trei puncte în spatele Universității Cluj, liderul din SuperLiga 1.
„Noi mereu suntem acolo, aproape de primul loc. Vom vedea ce se va întâmpla după acest meci. E important să fim în primele șase echipe, să câștigăm și să jucăm un fotbal bun.
Ar fi fantastic să urcăm pe primul loc după meciul cu U Cluj, dar pentru asta trebuie să jucăm la cel mai înalt nivel al nostru. Mâine ne așteaptă un joc foarte, foarte dificil”, a spus Zeljko Kopic, la conferința de presă premergătoare meciului cu U Cluj.
„Este întotdeauna plăcut să jucăm împotriva celor de la Universitatea Cluj. Este o echipă cu multă calitate, condusă de un antrenor valoros, care ocupă în prezent prima poziție în clasament.
Sigur că și noi avem ambiția de a face un joc bun în fața propriilor suporteri. De aceea pregătirea jocului va fi la nivelul maxim. Avem ceva jucători indisponibili, cum este Boateng, care este foarte important pentru noi.
Dar asta nu schimbă cu nimic situația, ne dorim toate cele trei puncte din meciul cu U Cluj. Vrem să controlăm jocul, să fim ofensivi, însă în final fotbalul se joacă pe puncte.
Pentru mine U Cluj nu este o surpriză în acest sezon. Are stabilitate, are continuitate și joacă un fotbal bun, așa că nu e o surpriză unde se află acum”, a continuat Zeljko Kopic.
„A fost decizia clubului, a noastră, să jucăm pe Stadionul Arcul de Triumf. Ne simțim bine acolo, este o energie bună acolo. Cel puțin până la finalul sezonului regulat, cred că patru meciuri mai sunt, vom juca numai pe Stadionul Arcul de Triumf”, a mai spus antrenorul lui Dinamo.