News

Măsurile DSP, după începerea școlii. Ce se va întâmpla dacă România va înfrunta un val mare de îmbolnăviri cu noul coronavirus

07.09.2020 | 08:11
Masurile DSP dupa inceperea scolii Ce se va intampla daca Romania va infrunta un val mare de imbolnaviri cu noul coronavirus
ADVERTISEMENT

UPDATE / Ministerul Sănătății a publicat lista incidenței cazurilor de COVID-19 pentru fiecare localitate din România. Vă readucem aminte că pe baza acesteia se stabilește după care din cele 3 scenarii vor funcționa școlile.

Tot ceea ce ai de făcut ca să vezi scenariul în care se află localitatea ta este să dai click AICI

ADVERTISEMENT

ȘTIREA INIȚIALĂ / 7 septembrie este data la care vor fi anunțate măsurile DSP, măsuri care se vor aplica și după începerea școlii. Vorbim despre scenariile în care se încadrează fiecare oraş pentru începerea noului an şcolar.

Concret, fiecare şcoală îşi alege un scenariu. După ce conducerea se decide asupra variantei, aceasta este trimisă către Inspectoratele Şcolare şi Comitetele pentru Situaţii de Urgenţă.

ADVERTISEMENT

Dacă propunerea este acceptată de Comitete, decizia revine la inspectorat. Cu toate acestea, o ultimă hotărâre se ia pe 10 septembrie, cu 4 zile înainte de debutul școlii.

Ce scenarii există pentru debutul școlilor

Vă readucem aminte că cele trei scenarii luate în calcul au fost împărțite pe culori. Vorbim despre roşu, galben şi verde, în funcţie de situaţia epidemiologică.

ADVERTISEMENT

Cele trei mari scenarii sunt stabilite în funcţie de numărul de cazuri noi din ultimele 14 zile la mia de locuitori. Anul şcolar 2020-2021 începe pe 14 septembrie.

Conform Ministerului Educației și Cercetării, scenariul verde reprezintă varianta cea mai optimistă, cea în care mai puţin de o persoană la mia de locuitori este depistată cu COVID-19, în ultimele 14 zile.

ADVERTISEMENT

De altfel, Monica Anisie, a explicat că, în cazul scenariului verde, în care este prevăzut ca toţi copiii să meargă la şcoală, acest lucru este obligatoriu, nu opţional.

„Atât timp cât nu există niciun pericol, nu văd de ce nu trebuie să îşi trimită părintele copilul la şcoală.

Decizia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă este luată împreună cu DSP. Deci dacă de acolo se spune că nu există niciun pericol, nu văd de ce nu ar participa la cursuri elevii”, a transmis Anisie.

Al doilea scenariu este cel galben și se referă la un risc mediu. Acesta presupune între 1 şi 3 persoane detectate pozitiv cu noul coronavirus la mia de locuitori, în ultimele 14 zile.

Atenție! Dacă se ajunge la această situație, prioritate să meargă la şcoală vor avea preşcolarii, elevii din clasele 0-4, dar şi elevii din anii terminali. Restul claselor vor face ore online, însă vor merge şi la şcoală, prin rotaţie.

Din păcate există și un scenariu roşu. Acesta este considerat o variantă de avarie și presupune că într-o localitate sunt mai mult de 3 persoane depistate pozitiv la mia de locuitori în ultimele 14 zile. În acest caz, şcoala se închide de tot, iar orele se vor face online.

Interesant este că scenariile se vor actualiza permanent, în funcţie de situaţia epidemiologică locală. Pentru fiecare judeţ, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea şcolii şi a Inspectoratului Şcolar, va decide dacă elevii vor merge la şcoală sau vor învăţa online.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a declarat la Digi 24 că cel mai probabil Bucureştiul va fi cotat la „nivel de 1”.

Lucrul acesta înseamnă că cel mai important oraș al țării se situează în scenariul galben, care presupune învăţământ hibrid. „Din câte ştiu, la nivelul municipiului Bucureşti, (rata) o să fie la nivel de 1”, a spus acesta.

 

 

 

ADVERTISEMENT