CFR Cluj trece printr-o perioadă nefastă, mai mulți jucători depunându-și memorii pentru a rămâne liberi de contract. În ciuda faptului că Neluțu Varga oferă garanții că problemele vor trece, fotbaliștii doresc să facă pasul la alte formații, unde să fie plătiți la timp și mult mai bine, iar în această situație se află și Matei Ilie.
Matei Ilie (23 de ani) este unul dintre cei mai importanți jucători care evoluează la CFR Cluj. Fundașul a fost om de bază în sezonul recent încheiat, iar numele său a stârnit interes și în perioada de mercato din iarnă, așa cum FANATIK anunța la acel moment. Cum formația din Gruia întâmpină probleme, Ilie s-a înțeles deja cu o nouă echipă.
Potrivit GSP.ro, fundașul central va ajunge în această vară la Kasımpașa, formație care a terminat pe locul 13 în campionatul Turciei. Deși are o cotă de piață foarte bună, în conturile CFR-ului ar urma să intre doar 500.000 de euro, suma fiind relativ mică, având în vedere că evoluțiile lui Matei Ilie l-au propulsat la echipa națională, iar în luna februarie pe numele său venise o ofertă de 900.000 de euro.
Matei Ilie este originar din Piatra Neamț, fiind fiul fostului dinamovist Costel Ilie. La doar 14 ani, fundașul făcea pasul în Italia, la Sesto Giovanili, ca mai apoi să evolueze la grupele de juniori de la Padova și Verona. Revenirea în România s-a produs în toamna lui 2023, când CFR Cluj îl transfera din postura de jucător liber de contract.
Folosit inițial pe postul de under, Matei Ilie a impresionat în tricoul lui CFR Cluj, iar cota sa de piață a explodat. În cele trei sezoane în care a fost legitimat la formația din Gruia, fundașul a reușit să adune un număr impresionant de 97 de partide, marcând în acest timp și 5 goluri. Cât despre echipa națională, Ilie a bifat două selecții, ambele la meciurile amicale din luna iunie.