Stiri sportive

Au transferat “boxeuri”! Cifre RUŞINOASE pentru achiziţii

Ultimele prestaţii ale lui Dinamo i-au entuziasmat pe fanii din "Ştefan cel Mare", mai ales că echipa a ajuns pe locul 4. Totuşi, există şi un serios motiv de îngrijorare pentru staff-ul tehnic...
22.03.2014 | 00:00
Au transferat boxeuri Cifre RUSINOASE pentru achizitii
ADVERTISEMENT

Ultimele prestaţii ale lui Dinamo i-au entuziasmat pe fanii din “Ştefan cel Mare”, mai ales că echipa a ajuns pe locul 4. Totuşi, există şi un serios motiv de îngrijorare pentru staff-ul tehnic şi cel administrativ al “cîinilor”, în sensul în care nici unul dintre cele cinci transferuri pe care roş-albii le-au efectuat în această pauză competiţională nu a dat un randament deosebit. Mai mult, în primele patru etape din 2014, doar Kamil Bilinski a reuşit să bifeze două partide ca titular, însă lipsa de randament a fost una vizibilă.

Kamil Bilinski (26 de ani) este cea mai răsunătoare mutare pe care Dinamo a făcut-o în această iarnă şi, prin cele trei goluri marcate în perioada de pregătire, a fost cel mai prolific atacant pe care Flavius Stoican s-a bazat în stagiile de pregătire ale pauzei din intersezon. Prestaţiile nu au continuat în aceeaşi notă şi cu Viitorul, în primul meci oficial al anului, motiv pentru care Bilinski a pierdut şi lupta pentru banca de rezerve cu îndelung contestatul Joel Thomas! Stoican i-a mai dat o şansă în ultimele 20 de minute ale partidei cu Corona, cînd polonezul a fost şi aproape de gol. Titular a fost şi la Cluj, datorită suspendării lui Ţucudean, dar, chiar dacă a jucat 60 de minute, nu s-a remarcat decît printr-o ratare singur cu portarul în primele minute ale meciului!

ADVERTISEMENT

Ionuţ Cioinac (23 de ani) a sosit la Dinamo după ce ultima dată jucase în liga a doua, la ASA Tîrgu Mureş, iar, la rîndul său, în pregătiri i-a mulţumit pe cei din staff prin prestaţiile avute, cu toate că a jucat puţin din cauza unor probleme de ordin fizic. Prin urmare, Stoican a ales să-l recompenseze cu debutul în Liga 1, chiar în faţa Viitorului. Intrat la 1-0 pentru “cîini”, mijlocaşul a fost un adevărat dezastru, marcînd un autogol şi provocînd un penalty din care echipa a pierdut cu 2-1. A fost trimis la echipa a doua înaintea derby-ului cu Steaua, sub pretextul că trebuie protejat de galeria dinamovistă, ai cărei membri l-au apostrofat violent după acea prestaţie. Totuşi, nu s-a contat pe serviciile sale nici în faţa Coronei Braşov şi nici în întîlnirea cu Universitatea Cluj.

Gelu Velici (21 de ani) a debutat la Dinamo cu gol în amicale, în remiza, 1-1, cu Chernomorets Odessa, iar prestaţiile atacantului adus împrumut de la Ceahlăul păreau să-i ofere o soluţie viabilă în plus pentru Stoican pe faza ofensivă. Doar că Velici a dezamăgit în minutele pe care le-a bifat împotriva Viitorului, tot în primul meci oficial din 2014, motiv pentru care nici el nu a mai fost reţinut în lot pentru următoarele două partide. Totuşi, o bilă albă în dreptul său provine din randamentul dat la satelitul lui Dinamo în liga a treia acolo unde jucătorul a reuşit trei goluri în cele două partide jucate, care i-au şi adus un loc în lotul deplasat de Stoican la Cluj-Napoca.

ADVERTISEMENT

Ştefan Bărboianu (26 de ani) deşi este o amintire oarecum neplăcută pentru suporterii dinamovişti, după autogolul marcat în finala Cupei României din 2011, pierdută de roş-albi cu 2-1 în faţa Stelei, fundaşul dreapta a revenit în “Groapă” din postura de liber de contract după ce s-a despărţit de Astra. Cu toate că Stoican ar fi avut nevoie de un fundaş dreapta de meserie, după ce titularul Fai s-a accidentat grav, a preferat să meargă tot pe mîna lui Laurenţiu Rus. Motivul? Bărboianu nu pare pregătit să fie acum componentă a primului unsprezece, fapt evident şi din numărul minutelor jucate în primele patru etape din 2014: 17 în două meciuri!

Alexandru Giurgiu (21 de ani) a fost adus la Dinamo pe ultima sută de metri înaintea reînceperii campionatului, însă deocamdată nu este decît o soluţie de rezervă pentru Dinamo II în bună măsură din cauza formei fizice sub nivelul componenţilor echipei mari. La fel ca şi Bărboianu, el a fost ultima dată sub contract cu Astra, unde a jucat însă foarte puţin, motiv pentru care s-a şi despărţit de giurgiuveni. Conducătorii au hotărît achiziţionarea sa datorită problemelor pe care le au pe flancul stîng. Titularul obişnuit, Steliano Filip, nu este de meserie fundaş, în timp ce Constantin Grecu a dat un randament sub aşteptări în perioada stagiilor de pregătire.

ADVERTISEMENT

Analizînd per ansamblu campania de transferuri făcută de Dinamo în iarnă observăm că aceasta nu a adus niciun plus calitativ în lot, în ciuda încrederii de care majoritatea s-a bucurat şi încă se bucură din partea staff-ului “cîinilor”. Cel mai bun argument care susţine această impresie este faptul că în patru etape, cele cinci achiziţii nu au îmbrăcat, cumulat, tricoul lui Dinamo decît în 207 de minute, dintr-un total posibil de 1800, cît ar fi avut cei cinci în cazul în care ar fi fost integralişti în toate partidele. Iar dacă scădem minutele lui Bilinski, rezultă un total de numai 74 pentru ceilalţi patru transferaţi în “Ştefan cel Mare”!