Sport

Mats Wilander, explicație șocantă pentru surprizele de la Australian Open: ”Mingile sunt de vină!”

Mats Wilander, de 7 ori câștigător la turnee de Grand Slam, în prezent analist al Eurosport, a găsit o explicație tehnică pentru mulțimea de surprize de la Australian Open.
24.01.2023 | 09:35
Mats Wilander explicatie socanta pentru surprizele de la Australian Open Mingile sunt de vina
Novak Djokovic este cel care s-a plâns de calitatea mingilor folosite la Australian Open, care, spune Mats Wilander, reprezintă o cauză a numărului mare de surprize. Foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Australian Open are, în sferturile de finală, doar două jucătoare din Top 10 WTA. Și numai trei dintre sportivii aflați în aceeași ”zonă” în clasamentul ATP. Mats Wilander crede că, dincolo de forma sportivă, ori cea de la ora meciului, există și un detaliu de ordin tehnic care ar putea sta la originea numărului mare de surprize.

Wilander spune că noile mingi ”topesc” diferențele jucătorilor din Top 50

Rafael Nadal și Casper Ruud, jucătorii care aveau statutul de cap de serie numărul 1 și numărul 2 la Australian Open, au părăsit competiția, unul după celălalt, în turul secund.

ADVERTISEMENT

Nici Felix Auger-Aliassime, Daniil Medvedev, Taylor Fritz și Holger Rune nu au ajuns în sferturi. În plus, numărul 1 mondial, Alcaraz, lipsește, accidentat. Astfel că pe tablou, din Top 10, au mai rămas doar Tsisipas, Djokovic, Rublev.

Dincolo, în competiția feminină, Daria Kasatkina a fost eliminată în turul 1. Ons Jabeur și Veronika Kudermetova au ieșit în turul 2. A urmat Maria Sakkari.

ADVERTISEMENT

Apoi, în optimi, numărul 1 WTA, Iga Swiatek, dar și Caroline Garcia, Coco Gauff sau Belinda Bencic. Drept urmare, în competiție mai sunt doar Jessica Pegula și Aryna Sabalenka.

Evident, dată fiind ponderea mare de surprize, specialiștii au căutat explicații. Iar Mats Wilander, analist Eurosport, vine cu una de ordin tehnic. Pe care o și explică.

ADVERTISEMENT

”Cu cât jocul devine mai rapid, o să fie cu atât mai puțin previzibil. Poate că de vină sunt mingile, care devin pufoase, moi și grele, foarte repede.

În mod normal, un serviciu ”tăiat”, o minge atacată mai sus sau căreia i se imprimă efect contează. Pentru că pentru jucătorii muncitori, este greu să compenseze faptul că nu au simțul unui Novak, Federer sau Murray.

ADVERTISEMENT

Dar lucrurile se schimbă când mingile își pierd calitatea. Atunci contează mult puterea. Iar astăzi, chiar și jucătorii care nu sunt în vârful ierarhiei lovesc atât de puternic încât pot să doboare pe oricine.

Înainte era vorba doar de Top 10, dar acum Top 50 e foarte atletic și pune probleme”, a spus Wilander.

Vedetele protestează, organizatorii Australian Open prelungesc contractul furnizorului

Opinia sa este împărtășită și de mulți dintre jucătorii de top. Rafael Nadal, Novak Djokovic și Andy Murray se numără printre cei care s-au plâns de mingi, potrivit ”The Guardian”. Toți au spus că acestea îi pun în imposibilitatea de a mai avea același randament al loviturilor câștigătoare.

Însă, se pare, organizatorii Australian Open, care au schimbat furnizorul de mingi în 2019, înlocuind Wilson cu Dunlop, sunt fericiți cu noua situație. Cu meciurile mai lungi, dar și cu surprizele.

O dovadă este faptul că în pofida numeroaselor critici din prima săptămâna a turneului, au anunțat că prelungesc contractul pentru încă cinci ani. Până în 2028.

Sigur, a urmat și un comunicat în care se exprimă grija față de plângerile primite. ”Satisfacția jucătorilor este vitală. Vom continua să colectăm feedback de la aceștia și să ne asigurăm că este luat în considerare în procesul de proiectare, fabricație și testare”, spun cei de la Dunlop.

Până în 2024 însă, se va juca ca și până acum. Iar o certitudine legată de o schimbare în bine nu există. Cu atât mai mult cu cât vedetele din circuit au mai avut astfel de critici. Dar, se vede treaba, fără ca lucrurile să se îmbunătățească.

ADVERTISEMENT