Dinamo s-a despărţit de şapte jucători la o zi după ce a scăpat de retrogradare. “Câinii” au anunţat plecările lui Riccardo Piscitelli, Szabolcs Kilyen, Kristian Kostrna, Lukas Skovajsa, Mamoutou N’Diaye, Mattia Montini și Slavko Perovic.
Dintre aceştia, Mattia Montini este unul dintre cele mai importante nume. Italianul a făcut însă un sezon destul de modest după ce, cu un an înainte, în mandatul lui Mircea Rednic, era unul dintre cei mai buni jucători de la Dinamo.
Mattia Montini a dat un interviu pentru FANATIK după despărţirea de Dinamo şi spune că nu exclude să semneze o nouă înţelegere cu “roş-albii”, însă asta ar presupune un “upgrade” din punctul de vedere al contractului şi al banilor.
Salut Mattia. Azi te-ai despărţit de Dinamo. Care au fost motivele?
– Mi-a expirat contractul în această vară, dar am decis să prelungesc şi să continui până la finalul sezonului. Acum, s-a terminat totul şi asta a fost.
Nu ai vrut să continui la Dinamo sau nu ai mai avut ofertă de prelungire?
– Nu. Vorbesc în fiecare zi cu şefii clubului despre un upgrade la situaţia mea. Dacă Dinamo mă vrea, poate să îmi propună un nou contract, dar în acest moment nu am primit nimic de la club. Vorbesc cu Bogdan Bălănescu, avem o relaţie bună şi am spus că dacă voi primi o ofertă bună, o să putem să stăm de vorbă şi poate chiar să prelungim.
Ţie ţi-ar plăcea să rămâi sau ai alte oferte în momentul de faţă?
– În acest moment nu am luat încă în calcul alte oferte. Dacă situaţia rămâne în felul care este acum, Dinamo nu poate să îmi propună un nou contract pentru că nu ar avea bani pentru un nou contract. Zilele următoare vom ştii ce se va întâmpla la Dinamo, poate cu proprietari noi, cu buget nou. Oricum, noi vorbim zilnic.
Din ce îmi spui tu înţeleg că aştepţi să vină şi nişte patroni noi la echipă?
– Nu neapărat. Vreau să spun că în această situaţie nu pot să rămân. Am şi eu familie şi la modul în care arată acum lucrurile, dacă nu se schimbă ceva, nu pot să rămân.