Sport

Mauricio Pochettino câștigă de trei ori mai bine decât ceilalți tehnicieni din Franța. Pe ce loc s-ar situa cel mai bun antrenor din Liga 1 Casa Pariurilor

Nu este de mirare că Mauricio Pochettino câștigă o mică avere la PSG, dar argentinianul are un salariu de trei ori mai mare decât următorii cei mai bine plătiți antrenori din Ligue 1.
22.03.2022 | 19:01
Mauricio Pochettino castiga de trei ori mai bine decat ceilalti tehnicieni din Franta Pe ce loc sar situa cel mai bun antrenor din Liga 1 Casa Pariurilor
Nu este de mirare că Mauricio Pochettino câștigă o mică avere la PSG, dar argentinianul are un salariu de trei ori mai mare decât următorii cei mai bine plătiți antrenori din Ligue 1. Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Însă, zilele tehnicianului pe Parc des Princes sunt numărate după dezastrul din optimile de finală ale Champions League, acesta urmând să fie demis la finalul sezonului.

Suma uriașă pe care o câștigă Mauricio Pochettino în Ligue 1

Cotidianul francez L’Equipe a dezvăluit salariile tuturor antrenorilor din Ligue 1 și nu este nicio surpriză că Mauricio Pochettino încasează cei mai mulți bani de la colosul PSG. Argentinianul, are un venit de 1,1 milioane de euro pe lună.

ADVERTISEMENT

Este de remarcat faptul că argentinianul primește de trei ori mai mult decât următorii tehnicieni din acest clasament, Jorge Sampaoli (Marseille) și Christophe Galtier (Nice), ambii cu venituri lunare de 330.000 de euro.

Top 10 al antrenorilor din Franța este completat de Peter Bosz (Lyon) – 250.000 de euro, Philippe Clement (Monaco) și Bruno Genesio (Rennes) – 150.000 de euro, Jocelyn Gourvennec (Lille) – 130.000 de euro, Antoine Kombouare (Nantes) – 100.000 de euro, Olivier Dall’Oglio (Montpellier) – 95.000 de euro, David Guion (Bordeaux) și Julien Stephan (Strasbourg) – 90.000 de euro.

ADVERTISEMENT

Cel mai prost plătit antrenor din Ligue 1 este Pascal Gastien (Clermont), cu 25.000 de euro. De remarcat este faptul că Dan Petrescu, care la CFR Cluj câștigă 60.000 de euro pe lună și este cel mai bine remunerat tehnician din Casa Pariurilor Liga 1, s-ar afla pe locul 18 în Franța, el încasând mai bine decât Bruno Irles (Troyes) – 40.000 de euro și Pascal Dupraz (Saint-Etienne) – 30.000 de euro.

Simeone, ”regele” antrenorilor din Europa

În ciuda faptului că PSG întoarce banii cu lopata de când la conducerea clubului se află qatarezul Nasser Al-Khelaifi, Mauricio Pochettino nu se află între cei mai bine plătiți cinci antrenori din Europa.

ADVERTISEMENT

Acest top este condus de Diego Simeone, care are la Atletico Madrid un salariu de 3,33 milioane de euro pe lună, urmat de trei antrenori din Premier League: Pep Guardiola (Manchester City) – 1,89 milioane de euro, Jurgen Klopp (Liverpool) și Antonio Conte (Tottenham) – 1,49 milioane de euro. Pe locul cinci se află Massimiliano Allegri, care primește de la Juventus un salariu de 1,17 milioane de euro.

Singurul campionat în care niciun antrenor nu are un salariu care să ajungă la un milion de euro este Bundesliga. Acolo, cel mai bine plătit este Julian Nagelsmann (Bayern) – 666.000 de euro, urmat de Gerardo Seoane (Leverkusen) – 416.000 de euro și Marco Rose (Dortmund) – 375.000 de euro.

ADVERTISEMENT