ADVERTISEMENT
Sporturi

Max Holloway l-a distrus pe Calvin Kattar în UFC. Record de 447 de lovituri în 5 reprize

Autor: Andrei David | 17.01.2021 | 17:26
Max Holloway l-a distrus pe Calvin Kattar în UFC. Record de 447 de lovituri în 5 reprize
Max Holloway - Calvin Kattar, lupta care a adus 3 recorduri în UFC. FOTO: twitter

Lupta de UFC dintre americanii Max Holloway şi Calvin Kattar, în gala Fight Island 7, a stabilit trei noi recorduri în această disciplină. Holloway şi-a distrus adversarul cu 744 de lovituri trimise, dintre care 445 şi-au atins ţinta.

ADVERTISEMENT

În runda a patra, Kattar a încasat 141 de lovituri, în medie una la fiecare două secunde, dar arbitrul nu a întrerupt meciul.

La final, Max Holloway a câştigat prin decizie unanimă, dar specialiştii au considerat partida ca fiind una dintre cele mai dezechilibrate din istorie.

Calvin Kattar a încasat 447 de lovituri de la Max Holloway

Max Holloway şi-a dominat clar adversarul. Din 744 de lovituri trimise, 445 şi-au atins ţinta, un record absolut în această disciplină. Prin comparaţie, Kattar a avut 133 de lovituri reuşite dintr-un total de 283.

ADVERTISEMENT

„A încasat tot, chiuveta din bucătărie, o mașină de pompieri, o ambulanță. Am aruncat cu totul în el. Am trăit cele mai bune moment din viață. Poate că Muhammad Ali și-a pus o parte din spirit în mine. Nu știu. Am avut ceva din Muhammad Ali acolo“, a declarat Holloway la finalul partidei, conform ESPN.

În cea de-a patra rundă, Kattar a încasat nu mai puţin de 141 de lovituri în 5 minute, stabilind cel de-al treilea record. Specialiştii spun că arbitrul ar fi trebuit să oprească lupta în a această repriză, dar Hearb Dean a fost de altă părere şi a lăsat meciul până la finalul celor 5 runde.

Mai mult, în ultima repriză, Max Holloway şi-a umilit adversarul, fără să ţină gardă, fără să îi dea atenţie şi vorbind cu publicul.

ADVERTISEMENT

Holloway: „E important să-ți protejezi creierul“

În pregătirea pentru acest meci, Max Holloway a renunţat la lupte de sparring, precizând că a făcut acest lucru pentru a-şi proteja capul de eventualele lovituri, „pentru că avem un singur creier în viața asta și trebuie să îl protejăm“.

În luptă însă, nu a avut milă de capul adversarului. 274 de lovituri a primit Kattar în cap, din cele 553 lansate de Holloway. 117 au fost la corp şi 54 la nivelul picioarelor.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 837: 32 pagini + CD. Doar 10 lei!