Sport

Max Verstappen, ironii la adresa lui Hamilton: „Nu am nevoie să fiu Sir! Titlul mondial îmi ajunge”

Pilotul belgian de Formula 1 Max Verstappen a oferit un interviu inedit, în care a precizat că, pentru el, titlul mondial este mai important decât cel de Cavaler al lui Lewis Hamilton.
22.12.2021 | 16:39
Max Verstappen ironii la adresa lui Hamilton Nu am nevoie sa fiu Sir Titlul mondial imi ajunge
ADVERTISEMENT

Noul campion mondial al Formulei 1, pilotul belgian Max Verstappen (Red Bull) a oferit un interviu inedit. Discuția pe care a avut-o cu realizatorii programului Sport and Talk de la ServusTV a avut loc la Hangar 7 din Salsburg, notează marca.com.

Max Verstappen nu are nevoie să fie făcut Cavaler

Alături de Max a fost și Helmut Marko, consilierul echipei sale de F1. Hangar 7 este o clădire unică în lume, care găzduiește flota de avioane Flying Bulls, dar și o colecție de mașini de Formula 1.

ADVERTISEMENT

Olandezul a vorbit despre multe lucruri, inclusiv despre rivalul său pentru titlu, britanicul Lewis Hamilton, care aleargă pentru Mercedes.

La trei zile după cursa de la Abu Dhabi, la finele căreia Verstappen a devenit, în premieră, campion mondial, Hamilton a fost făcut Cavaler de Prințul Charles la Castelul Windsor. „Eu nu pot deveni Sir în Olanda, dar nici nu este necesar. Sunt pilot de curse. Titlul de campion mondial îmi ajunge”, a mai precizat Verstappen.

ADVERTISEMENT

Max Verstappen este convins că Sergio Perez a decis cursa de la Abu Dhabi

Discuția cu realizatorii programului Sport and Talk a pornit, însă, de la ultima cursă a sezonului, cea de la Abu Dhabi, la finalul căreia Max a câștigat titlul mondial la piloți.

Verstappen l-a depășit pe Hamilton în ultimul tur, dar ceea ce făcut colegul lui de la Red Bull, mexicanul Sergio Perez, după turul 20, a contat la fel de mult în desfășurarea cursei.

ADVERTISEMENT

Până la urmă, a decis cursa pentru noi, deoarece Mercedes nu a putut intra la boxe în acel moment. Fără Checo nu aș fi devenit campion mondial”, a recunoscut belgianul.

Max Verstappen a spus, în timpul cursei de la Abu Dhabi, că Sergio Perez este o legendă

Profitând de intrarea la boxe a britanicului, Perez a devenit liderul cursei, iar după ce Lewis a revenit pe pistă, l-a încetinit mult pe acesta, pentru ca ecartul dintre cei doi favoriți la câștigarea titlului mondial să scadă.

ADVERTISEMENT

De la un avans de aproape 15 secunde, diferența a scăzut la mai puțin de 3 secunde. Mai mult chiar, Perez a făcut câteva șicane, în momentul în care Hamilton dorea să-l depășească, enervându-l pe britanic.

De altfel, Verstappen l-a și felicitat pe colegul lui de echipă, prin radio, pentru manevrele făcute. „Checo (n.r. – porecla lui Perez) este o legendă a transmis Max echipei sale.

Max Verstappen a avut crampe musculare în ultimul tur de la Abu Dhabi

În ceea ce privește ultimul tur al cursei de la Abu Dhabi, cel mai tensionat al întregului sezon, în condițiile în care la finalul lui s-a decis noul campion mondial, Max a făcut cunoscut că a avut mici probleme medicale.

Am avut o crampe la picior în ultima tură. Nu a fost prea grozav, vă dați seama. Când am apăsat accelerația la maximum, m-a durut. Dar acum nu mai contează, a fost ultima cursă a sezonului”, a dezvăluit deținătorul titlului mondial.

Visul lui Max Verstappen s-a realizat la Abu Dhabi: a devenit campion mondial

Belgianul a recunoscut că, de acum înainte, va fi mai liniștit pe parcursul curselor. „Cu titlul câștigat este mai multă liniște. Visul meu a fost întotdeauna să câștig Campionatul Mondial o dată. Tot ce vine acum este un bonus. Dar în prima cursă vreau să câștig din nou”, a precizat Verstappen.

Max a precizat că știe cum va arăta mașina pregătită de echipa sa pentru sezonul 2022, dar numai la nivel teoretic. „Deocamdată, am condus mașina doar în simulator. În ianuarie și februarie va fi diferit.

Dar sper că și cursele vor fi bune, depășirile mai ușoare, iar echipele să fie mai apropiate ca valoare”, a spus el, făcând referire la faptul că Mercedes a câștigat pentru a 8-a oară la rând titlul mondial al constructori.

De menționat, însă, că în 2021 a fost cea mai mică diferență de puncte din 2014 încoace, 28. Cea mai mare s-a consemnat în 2016 și a fost de 297 de puncte.

În același interviu, Verstappen s-a referit și la relația pe care o are cu Lewis Hamilton. „Până la urmă, a fost bine. Bineînțeles că am avut momentele noastre și poate că eram supărați unul pe celălalt.

Dar am avut și dueluri bune și manevre de depășire. Deci respectul este încă acolo. Am văzut declarațiile lui date după cursă și mi s-au părut foarte emoționante. Eu sper să nu se retragă din Formula 1. Contez pe el pentru 2022”, a spus Max.

ADVERTISEMENT