Sport

Max Verstappen și Lewis Hamilton, la un pas de tragedie în F1. Olandezul s-a urcat cu mașina peste monopostul englezului. Video

Verstappen și Lewis Hamilton au fost protagoniștii unui accident înfiorător în timpul Marelui Premiu al Italiei. Ambii piloți s-au văzut nevoiți să abandoneze cursa.
12.09.2021 | 17:42
Max Verstappen si Lewis Hamilton la un pas de tragedie in F1 Olandezul sa urcat cu masina peste monopostul englezului Video
ADVERTISEMENT

Max Verstappen și Lewis Hamilton, eterni rivali de pe circuitul Formulei 1, au trecut prin clipe de panică, duminică după-amiază, chiar în timpul Marelui Premiu al Italiei. Asta după ce monopostul Red Bull, la volanul căruia se afla olandezul, s-a urcat, la propriu, pe cel al britanicului, în încercarea de a-l închide din spate.

Ambii piloți au reușit să iasă cu bine din cockpituri, dar s-au văzut nevoiți să abandoneze cursa. La reluare, clasamentul era dominat de Ricciardo, urmat de Leclerc, Norris, Perez, Sainz, Bottas, Stroll, Alonso, Russell și Latifi.

ADVERTISEMENT

Max Verstappen și Lewis Hamilton, accident înfiorător la Monza. Ambii au abandonat cursa

În virajul 2, Verstappen – care îl ajunsese din urmă pe Hamilton – a încercat să-l depășească pe interior, dar cei doi s-au ciocnit violent, iar monopostul olandezului a fost aruncat peste cel al rivalului.

Din fericire, ambii piloți au scăpat nevătămați, dar și-au părăsit, pe rând, mașinile și s-au întors în garaj. Imediat după acest incident, pe pista de la Monza și-a făcut apariția și Safety Car-ul.

ADVERTISEMENT

Hamilton și Verstappen s-au ciocnit și la Silverstone

Nu este prima coliziune cu eternii rivali. Chiar în debutul Marelui Premiu de la Silverstone, competiție desfășurată pe 18 iulie, olandezul, plecat din pole-position, Verstappen a fost agățat pe roata dreapta spate de Hamilton, care încerca astfel să-și recupereze poziția de lider.

În urma impactului puternic, olandezul a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un parapet. A reușit să iasă pe propriile picioare din mașină, dar medicii au decis să-l transfere imediat la spital.

ADVERTISEMENT

Toată vina e a lui Hamilton, nu trebuia să se afle în acea poziție. E unul dintre cele mai rapide viraje din lume, nu poți să faci așa ceva, e un gest murdar. A fost un accident uriaș.

Era virajul lui Max. Bine că a scăpat viu. Acum face niște investigații, pare în regulă. Sper că Federația va lua măsurile potrivite”, a răbufnit șeful Red Bull, Christian Horner, imediat după incident.

ADVERTISEMENT

În ciuda sancțiunii de zece secunde dictate împotriva sa, Hamilton a susținut că vina i-a aparținut în totalitate lui Verstappen. „Eu aveam prim-planul, clar. A cotit spre mine, i-am făcut loc. Mi-am riscat viața”, a spus pilotul britanic al celor de la Mercedes, care avea să-și adjudece victoria și să se se apropie la doar 5 puncte în spatele liderului.

ADVERTISEMENT