Maxim, OUT de la Mainz! Ce se întâmplă cu internaționalul român din vară

Alexandru Năstase   
în Fotbal international
01/05/2019, 13:39
Maxim, OUT de la Mainz! Ce se întâmplă cu internaționalul român din vară GALERIE FOTO
Alexandru Maxim a venit la Mainz de la Vfb Stuttgart

Alexandru Maxim este OUT de la Mainz! După două sezoane, internaționalul român are șanse mari să părăsească clubul german. Din păcate, lucrurile n-au mers chiar bine pentru mijlocaș care nu a reușit să intre vreodată cu adevărat în planurile tactice ale nemților. Mai mult de atât, Rouven Scroder, directorul sportiv al grupării a confirmat faptul că despărțirea este varianta cea mai bună pentru ambele părți.

Maxim, OUT de la Mainz!

“Alex are standarde ridicate pentru el. Daca nu se impune ca titular, trebuie sa ne gandim cum vor continua lucrurile”, a spus Scroder pentru presa din Germania. De altfel, Alexandru Maxim a fost titular doar de 3 ori în această ediție de campionat, după ce anul trecut s-a regăsit în formula de bază de 11 ori. Nici la capitolul reuşite nu a rupt norii Maxim care în doi ani de zile a marcat numai de 3 ori în Bundesliga.

Alexandru Maxim a fost la un pas să plece de la Mainz și în vară atunci când a recunoscut că există câteva probleme între el și cei de la club. “Am trecut în 5 ani de Bundesliga prin momente grele, am schimbat 13 antrenori și tot cu zâmbetul pe buze sunt. Sunt nemulțumit că nu joc și chiar nu înțeleg de ce nu joc. M-am săturat să le tot cer explicații celor de la Mainz, nu pot să fac asta în fiecare zi”, a spus Maxim.

Maxim, OUT de la Mainz! MAxim
Bucuria lui Maxim după un gol marcat în Bundesliga

Pierde și echipa națională

Jucătorul lui Mainz simte că pierde teren și în privința echipei naționale. În ultima perioadă alți jucători reușesc să impresioneze. De la Răzvan Marin care a semnat de curând cu Ajax Amsterdam la Constantin Budescu în Golf sau Claudiu Keşeru în Bulgaria, Maxim aplaudă însă reuşitele colegilor de sub tricolor.  „E benefic pentru orice jucător atât la club cât şi la naţională. Şi mă bucur pentru Claudiu, sper să marcheze la naţională şi ştiu că îşi doreşte mult şi l-ar ajuta şi sper să continue la fel şi la naţională, să ne ajute.

Costică e un jucător care a arătat că poate face diferenţa, care poate ajuta echipa naţională în momente dificile”, a declarat Alexandru Maxim atunci când a fost chestionat despre prestaţiile coechipierilor de la naţională.

  • 2017 este anul în care Alexandru Maxim a semnat cu Mainz
Închide ×