Dinamo a pregătit o adevărată sărbătoare pentru suporteri înaintea meciului cu Farul. „Câinii” au organizat pentru prima dată Dinamo Fest la Arena Națională, iar fanii s-au strâns la stadion cu câteva ore înaintea partidei.
Înaintea meciului cu Farul, suporterii lui Dinamo s-au întâlnit la Dinamo Fest, eveniment organizat în premieră la Arena Națională. Este a cincea ediție a proiectului inițiat de club pentru a-i aduce pe fani mai aproape de echipă. Până acum, Dinamo Fest a avut loc la „Arcul de Triumf”, unde suporterii au putut petrece câteva ore împreună înaintea partidelor, la o bere și mici. Odată cu mutarea „câinilor” pe cel mai mare stadion al țării, clubul a decis să păstreze conceptul și să-l ducă la Arena Națională.
Dinamo Fest a început la ora 16:00, cu mai bine de patru ore înaintea duelului cu Farul, programat la 20:30. Zona a fost amenajată în exteriorul Arenei Naționale, cu acces dinspre strada Pierre de Coubertin, iar intrarea a fost gratuită, pe baza unei preînregistrări. Pe lângă bere și mâncare, fanii au avut la dispoziție console PlayStation 5, Subsoccer, tombole, produse oficiale și o zonă de joacă pentru copii.
Printre cei prezenți la Dinamo Fest s-a numărat și Maxime Sivis. Fundașul lui Dinamo a venit în mijlocul suporterilor înaintea duelului cu Farul și a fost imediat luat cu asalt de fani. Francezul a făcut fotografii, a oferit autografe și a schimbat câteva cuvinte cu dinamoviștii veniți la Arena Națională.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/09/whatsapp-image-2026-09-20-at-183219.jpeg)
Dinamo încearcă să consolideze legătura dintre echipă și suporteri, iar jucătorii sunt implicați constant în diferite acțiuni dedicate fanilor. Prezența fotbaliștilor la Dinamo Fest face parte din această strategie, prin care clubul încearcă să transforme ziua de meci într-o experiență care începe cu mult înaintea fluierului de start.