Sport

Maxime Sivis, semnal de alarmă la plecarea de la Dinamo: „Mult mai puternici sezonul trecut. Prea mulți tineri”

Maxime Sivis a vorbit despre experiența sa la Dinamo. Francezul vândut cu 750.000 de euro la formația rusă Orenburg a oferit verdictul cu privire la lotul actual al „câinilor”.
21.07.2026 | 13:12
Maxime Sivis semnal de alarma la plecarea de la Dinamo Mult mai puternici sezonul trecut Prea multi tineri
Maxime Sivis (28 de ani) a plecat de la Dinamo, fiind achiziționat de formația rusă Orenburg. FOTO: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Meciul cu Petrolul, pierdut de Dinamo cu 0-1, a fost ultimul în tricoul „câinilor” pentru Maxime Sivis (28 de ani). Francezul achiziționat de gruparea rusă Orenburg pentru 750.000 de euro a vorbit într-un interviu oferit în exclusivitate pentru FANATIK despre experiența sa la formația „roș-albă”. Acesta a tras și un semnal de alarmă cu privire la situația actuală a lui Dinamo.

Maxime Sivis a spus totul după plecarea de la Dinamo

Maxime Sivis a semnat cu Dinamo în 2024 și a fost un jucător important timp de două sezoane. Într-un interviu oferit pentru FANATIK, fundașul care va evolua pentru Orenburg a vorbit despre perioada petrecută în România, dar și despre lotul actual al echipei, pe care îl consideră inferior celui din sezonul precedent. De asemenea, Sivis a realizat o comparație între Zeljko Kopic și Nuno Campos și a transmis un mesaj fanilor lui Dinamo. „Câinii” i-au adus deja un înlocuitor francezului, pe spaniolul Dario Benavides, mutarea fiind anunțată în exclusivitate de FANATIK.

ADVERTISEMENT

Maxime, ești pe aeroport acum, ce sentimente te încearcă la plecarea din România?

– Chiar stăteam și mă gândeam acum. Într-un fel mă simt prost, e o nebunie. Pe de altă parte sunt fericit pentru acest transfer și că voi începe un nou capitol în viața mea. Mă simt nasol totuși că trebuie să plec de la Dinamo pentru că m-am simțit foarte bine aici.

Ce a însemnat Dinamo pentru tine?

– A fost familia mea și sincer îmi pare rău că plec, nu sunt doar niște vorbe goale.

Maxime Sivis se apără după meciul cu Petrolul

Ai venit liber de contract și aduci o sumă importantă în conturile clubului…

ADVERTISEMENT

– Da, eu cred că este o sumă foarte bună pentru club și poate că îi vor ajuta acești bani să întărească echipa. E bine pentru ambele părți.

ADVERTISEMENT

Tu ai vrut să joci în ultimul meci cu Petrolul?

– Da, eu mi-am dorit și cei de la Dinamo au fost de acord să închei pe teren împotriva celor de la Petrolul. A fost o decizie de comun acord. Era normal să vreau să îmi doresc să joc până la sfârșit, chiar dacă am fost criticat. Puteam să spun că nu vreau să joc, că nu vreau să risc vreo accidentare, dar eu nu sunt așa. Am vrut să îmi ajut colegii până în ultima clipă. Nu m-a interesat altceva.

ADVERTISEMENT

Maxime Sivis vrea să se întoarcă la Dinamo și să câștige un trofeu

Cu ce amintire rămâi de la Dinamo?

– Meciul cu FCSB din sezonul regulat când i-am bătut cu 4-3. Au fost clipe foarte frumoase și sunt multe momente haioase de care îmi aduc aminte. O să îmi aduc aminte de colegii mei, o să fie îmi dor de Karamoko, Epassy, de Armstrong, de mulți jucători. Am fost foarte uniți și o să îmi fie dor de toată lumea.

Cum ai descrie în câteva cuvinte cei 2 ani petrecuți de tine la Dinamo?

– Extraordinari! A fost prima experiență în afara Franței și nu o voi uita niciodată. Eu sunt mândru de ceea ce am realizat, chiar dacă nu am câștigat un trofeu. Poate că într-o zi mă voi întoarce la Dinamo și voi câștiga un trofeu aici. E visul meu, am dat totul pe teren și sunt recunoscător celor de la Dinamo. Eu cred că povestea mea la Dinamo nu s-a încheiat. Am semnat pe 3 ani în Rusia, dar poate voi reveni mai devreme, nu știi niciodată.

ADVERTISEMENT

De ce nu va juca Maxime Sivis la o altă echipă din România și de ce a acceptat să meargă în Rusia

De ce ai ales Rusia? Mai ales în contextul politic actual…

– Nu am avut alte oferte, ei m-au dorit foarte mult și asta s-a văzut pentru că au plătit o sumă importantă. Am ales să merg acolo pentru că am niște prieteni la Orenburg și cred că e un campionat mai puternic decât cel din România. Va fi frumos să joc împotriva unor echipe mari precum Zenit Sankt-Petersburg sau Dinamo Moscova. E un campionat foarte important cu echipe puternice și vreau să văd dacă pot face față într-o astfel de ligă.

Iei în considerare să joci pentru o altă echipă din România?

– Imposibil! Niciodată! Nu mai pot juca în altă parte. Pentru mine nu se pune problema. Nu voi juca niciodată la FCSB, Rapid sau Craiova, chiar dacă Gnahore s-a dus acolo.

Înfrângerea cu Petrolul, motiv de îngrijorare pentru „câini”?

Cel mai greu moment pentru tine la Dinamo? Ai fost destul de criticat…

– Păi cred că la început pentru că mi-a fost puțin greu până m-am adaptat, precum și barajul pierdut împotriva FCSB-ului. Într-o zi Dinamo o să fie însă mai puternică.

Te-a surprins înfrângerea în fața Petrolului? Mai ales că ei sunt într-o situație foarte dificilă…

– Da, dar lumea trebuie să înțeleagă că la Dinamo sunt multe schimbări, un sistem nou și alt antrenor și staff. Va fi mai dificil pentru că sunt jucători noi, dar eu nu îmi fac probleme. E o conducere tehnică bună. E nevoie de ceva timp să se adapteze.

Maxime Sivis explică diferența majoră dintre Nuno Campos și Zeljko Kopic

Care e părerea ta despre Nuno Campos și care e diferența între el și Kopic?

– E o mare diferență. Sunt două persoane diferite. Nuno Campos a venit cu o filosofie, o idee pe care încearcă să o urmeze și eu cred că asta e bine pentru jucători, să știe exact cum trebuie să joace. Cu Kopic era diferit pentru că el e genul de antrenor care îți forțează limitele de fiecare dată ca să fii mai bun și mai puternic, să dai totul pe teren. Deci sunt complet diferiți.

Au plecat mulți jucători de la Dinamo. Crezi că mai e nevoie de întăriri sau de un lot mai mare?

– Da, cred că trebuie să mai facă transferuri pentru că e un campionat foarte greu. Nu e ușor să joci la Botoșani. Eu cred că și echipele mici sunt destul de bune și e o ligă grea. Mai e nevoie de jucători valoroși și cu experiență.

Maxime Sivis dă cărțile pe față și cere întăriri la Dinamo 

E mai slabă Dinamo față de sezonul trecut?

– Era mult mai puternică sezonul trecut și nu poți să compari în acest moment. Sunt prea mulți jucători tineri la Dinamo.

Atunci ce își poate propune Dinamo în acest sezon?

– Obiectivul cred că este calificarea în play-off. Nu cred că își propun mai puțin de atât, dar nu va fi deloc ușor. Și anul trecut am început cu două rezultate de egalitate și toată lumea ne-a criticat că nu ne putem califica în play-off.

Ce poate obține Dinamo în acest sezon și mesaj pentru suporteri

Ce crezi că v-a lipsit să vă calificați în cupele europene sau să vă bateți la titlu? Pe cine vezi favorită?

– Cred că au fost prea multe accidentări, mai ales în play-off. Nu am avut echipa completă și asta ne-a pus probleme. Cred că tot Craiova e favorită, pentru că au păstrat același nucleu de jucători.

Ce ai vrea să le mai transmiți fanilor?

– Vreau să le mulțumesc câinilor roșii. A fost o mare plăcere să joc pentru Dinamo și nu îi voi uita niciodată. O să le spun ceva și în română: Mulțumesc pentru tot! Te iubesc, Dinamo!

  • 64 de meciuri a jucat Maxime Sivis în cei 2 ani petrecuți la Dinamo 
  • 750.000 de euro va încasa Dinamo pentru cedarea fundașului dreapta francez la Orenburg în Rusia
Tags: