Video&foto. Mbappe, cadou surpriză din partea colegilor! "Donatello" e la PSG

kylian mbappe, psg, craciun, nantes, video

Kylian Mbappe şi-a primit deja primul cadou de Crăciun. Atacantul de 18 ani de la PSG a fost surprins de colegii săi după meciul cu Nantes, iar clipul video filmat de Layvin Kurzawa a devenit unul viral printre internauţi.

Thiago Silva, căpitanul lui PSG, a decis, cu o lună înainte de sărbătorile de Crăciun, să-l surprindă pe tânărul atacant al parizienilor. Kylian Mbappe a fost filmat de colegul său, Layvin Kurzawa, acesta postând clipul pe contul său de Twitter. 

Internaţionalul francez a primit o mască a unuia dintre personajele din "Ţestoasele Ninja". Datorită aspectului facial, fotbalistul de 18 ani al lui PSG a fost poreclit "Donatello", personaj din celebrele desene animate, de colegii săi, iar cadoul a picat ca o mănuşă. VEZI IMAGINILE SUS ÎN GALERIA FOTO.

Mbappe, ajutat de Neymar când a venit la PSG

În timp ce colegii săi se prăpădeau de râs, Mbappe a testat masca primită cadou. Una dintre fotografii a fost postată de Neymar pe contul său de Instagram. Recent, tânărul fotbalist francez a susţinut că starul brazilian l-a ajutat foarte mult să se integreze în echipă.

"Neymar m-a ajutat să mă integrez. Am fost sub protecţia lui. S-a comportat cu mine ca un frate mai mare. Să am alături un jucător ca el mă ajută în fiecare zi", declara Kylian Mbappe într-un interviu acordat site-ului clubului.

Citeste tot articolul »
viewscnt
OraPostulSportEveniment
18:30
Liga Nationala ASC Corona Brasov - SCM Craiova
1 EUR4.6573 lei-0,0026
1 USD3.8067 lei-0,0115
1 XAU163.7883 lei+0,1902