Fotbal international

Foto. Lovitură pentru PSG! Mbappe ratează turul cu Real Madrid

Kylian Mbappe a ieşit accidentat de pe teren în meciul Lyon - PSG 2-1, iar parizienii au primit o veste proastă înainte de dubla cu Real Madrid din Liga Campionilor.
23.01.2018 | 16:31
Foto Lovitura pentru PSG Mbappe rateaza turul cu Real Madrid
ADVERTISEMENT

Kylian Mbappe a avut o seară grea după meciul Lyon – PSG 2-1. Internaţionalul francez şi-a spart capul în minutul 20 al partidei, după un contact dur cu Houssem Aouar. Fotbalistul de 19 ani a continuat să joace după ce medicii l-au bandajat, însă a fost nevoit să părăsească terenul, zece minute mai târziu, după un contact mai dur cu Anthony Lopes. VEZI IMAGINILE SUS ÎN GALERIA FOTO.

Chiar dacă doctorii au vrut să-l ducă la spital, Mbappe a insistat să revină alături de colegi la Paris. Când a ajuns în capitala Franţei, atacantul parizienilor purta un guler cervical. Luni, fotbalistul de 19 ani a făcut o serie de teste medicale, iar parizienii au primit o veste proastă.

ADVERTISEMENT

Mbappe, al treilea cel mai bun marcator al sezonului pentru PSG

Kylian Mbappe a suferit o comoţie în urma loviturilor primite în meciul cu Lyon, iar internaţionalul francez va absenta în manşa tur a dublei pe care PSG o va disputa cu Real Madrid în optimile de finală ale Ligii Campionilor. Meciul va avea loc pe 14 februarie.

Atacantul de 19 ani a marcat 15 goluri pentru PSG în acest sezon, în cele 28 de meciuri pe care le-a disputat în toate competiţiile pentru formaţia din capitala Franţei. Astfel, Mbappe este al treilea cel mai bun marcator al stagiunii pentru formaţia antrenată de Unai Emery, în spatele lui Edinson Cavani, 26 de goluri, şi Neymar, 24 de goluri.

ADVERTISEMENT

Dybala, situaţie asemănătoare cu cea a lui Mbappe

Paulo Dybala va absenta, la rândul său, în manşa tur a dublei dintre Juventus şi Tottenham din optimile de finală ale Ligii Campionilor. Argentinianul a acuzat probleme la coapsa dreapta în timpul meciului jucat de campioana Italiei contra celor de la Cagliari la începutul anului. Medicii au anunţat că atacantul de 24 de ani va sta pe bară între 30 şi 40 de zile. Juventus – Tottenham se va disputa pe 13 februarie.