Sport

Mbappe scrie istorie la Campionatul Mondial! A egalat recordul lui Pele din 1958!

30.06.2018 | 19:08
Mbappe scrie istorie la Campionatul Mondial A egalat recordul lui Pele din 1958
Mbappe scrie istorie la CM 2018

La doar 19 ani, Kylian Mbappe scrie deja istorie în fotbalul profesionist. Atacantul francez de la PSG a egalat un record vechi de 60 de ani, pe care legendarul brazilian Pele îl stabilea la Mondialul din 1958.

Mbappe a devenit primul fotbalist sub 20 de ani care înscrie o „dublă” într-un meci de la Campionatul Mondial din ultimele șase decenii. Francezul a punctat în minutele 64 și 68 al meciul câștigat de Franța cu Argentina în optimile de finală de la CM 2018, scor 4-3.

Messi l-a egalat pe Maradona

Leo Messi, cel mai bun fotbalist al planetei, alături de Cristiano Ronaldo, a reușit la rândul său o performanță notabilă. Messi este primul argentinian din ultimii 32 de ani care oferă două assist-uri în același meci la Campionatul Mondial. Ultimul care reușea acest lucru era Diego Armando Maradona, într-un meci împotriva Coreei de Sud, la CM 1986.

Naționala Franței va întâlni în sferturile de finală câștigătoarea duelului Uruguay – Portugalia.