Sport

McGregor a revenit în UFC. Irlandezul, gest superb cu banii câștigați

22.11.2020 | 10:04
McGregor a revenit in UFC Irlandezul gest superb cu banii castigati
ADVERTISEMENT

Conor McGregor (32 de ani) nu poate sta deloc departe de cușcă. Irlandezul și-a anunțat oficial revenirea în UFC, după ce s-a retras de trei ori, în 2016, în 2019 și anul acesta, în luna iunie.

„The Notorious” va lupta împotriva lui Dustin Poirier, un luptător american pe care l-a întâlnit și în trecut. Cei doi au semnat contractul, iar confruntarea va avea loc pe 23 ianuarie.

ADVERTISEMENT

Precedentul meci dintre McGregor și Poirier s-a disputat în decembrie 2014, la UFC 178. Irlandezul a avut atunci câștig de cauză. El și-a învins adversarul prin T.K.O., în mai puțin de 120 de secunde.

Al treilea „descălecat” al lui McGregor în UFC

A doua confruntare dintre Connor McGregor și Dustin Poirier va avea loc în cadrul galei UFC 257, cel mai probabil, în Emiratele Arabe Unite, la Abu Dhabi.

ADVERTISEMENT

Irlandezul și-a dorit să revină în cușcă mai repede și să se bată de trei ori în 2020, dar acest lucru nu a fost posibil din cauza pandemiei. Ultimul meci al lui Conor datează din 19 ianuarie 2020, atunci când l-a învins pe Donald Cerrone (SUA) în doar 40 de secunde. Lupta a avut atunci loc la categoria semimijlocie.

  • În vârstă de 31 de ani, Dustin Poirier, viitorul adversar al lui Conor McGregor are 26 de victorii și șase înfrângeri
ADVERTISEMENT

500.000 de dolari pentru o cauză nobilă

Conor McGregor i-a făcut și o propunere greu de refuzat lui Dustin Poirier. Înainte ca americanul să accepte lupta, irlandezul i-a promis că va dona jumătate de milion de dolari către asociația lui Poirier, „The Good Fight”, care strânge fonduri pentru aprovizionarea cu alimente și apă pentru școlile din Uganda.

Conor McGregor este cel mai bine plătit luptător UFC

Nimeni nu îi face față lui Conor McGregor când vine vorba de bani. Spre exemplu, la meciul pe care l-a pierdut în fața lui Khabib Nurmagomedov, bursa irlandezului a fost de 4,5 milioane de euro, dar „The Notorious” s-a lăudat că a încasat în total mai mult de 45 de milioane de euro, cu tot cu drepturile de imagine, procente din pay-per-view și alte venituri.

ADVERTISEMENT
  • Conor McGregor este singurul superstar UFC din istorie care a fost în același timp campion mondial la două categorii de greutate: pană și ușoară
  • 22 de victorii, dintre care 19 prin knockout, și 4 înfrângeri are Conor McGregor în competițiile de MMA

Posibile implicații în peisajul titlului lăsat vacant de Khabib

În octombrie, Khabib Nurmagomedov a anunțat că se retrage din UFC. Rusul l-a învins pe Justin Gaethje, dar nu are de gând să mai urce în cușcă, deoarece i-a promis mamei sale că nu va mai lupta după moartea tatălui, Abdulmanap Nurmagomedov.

Ca urmare a acestei decizii luate de Khabib, centura UFC Lightweight a rămas vacantă. Având în vedere că meciul dintre McGregor și Poirier se va dipusta la categoria ușoară, categoria lui Nurmagomedov, mai multe zvonuri susțin că meciul din 23 ianuarie ar urma să fie pentru titlu sau să cel puțin să desemneze unul dintre viitori pretendenți.

ADVERTISEMENT