Odată cu venirea lui Dan Șucu la Rapid, giuleștenii au transferat tot mai mulți jucători de la Farul lui Gică Hagi. Printre ei se numără Andrei Borza, Constantin Grameni sau Marian Aioani, care încă fac parte din lotul alb-vișiniilor. Invitat la emisiunea „Suflet de Rapidist”, Grameni a vorbit despre importanța următorului joc, împotriva echipei care l-a lansat în fotbalul profesionist.
După ce Dan Șucu a preluat echipa, Rapid a început să transfere tot mai mulți jucători de perspectiva, fie români, fie străini. Toată lumea știe că Farul Constanța este cel mai mare formator și distribuitor de fotbaliști din România. Din academia lui Gică Hagi au plecat în fotbalul mare jucători precum Ianis Hagi, Florinel Coman, Florin Tănase etc.
Grameni este unul dintre fotbaliștii promițători ai fotbalului românesc și a fost achiziționat de Rapid în vara anului 2024. Deși nu prinde minute constant, Dina Grameni rămâne un mijlocaș cu gleznă fină, pe care Marius Șumudică se poate baza în orice moment.
Fostul fotbalist al Farului a avut o evoluție solidă în ultima partidă de campionat, împotriva celor de la FC Botoșani, și este încrezător că antrenorul giuleștenilor se va baza pe el și în meciul cu Farul. Invitat de Robert Niță la emisiunea „Suflet de Rapidist”, Grameni a explicat importanța pe care o are întâlnirea cu vechea echipă pentru el.
Constantin Grameni este extrem de recunoscător pentru Farul Constanța și Gică Hagi și afirmă că nu ar fi putut ajunge la acest nivel fără sprijin din partea clubului la care a crescut:
„Acest club ne-a făcut în mare parte ce suntem acum. Toți anii din juniorat i-am petrecut acolo, primii pași în prima divizie tot acolo i-am făcut și e normal să-i fim recunoscători domnului Hagi toată viața.
Acum chiar dacă e un meci special, trebuie să-l câștigăm. E prima dată când revin la Constanța din postură de adversar și sunt curios să văd cum e. Sper să reușesc să dorm înaintea meciului din cauza emoțiilor.
Am cunoscut o grămadă de persoane la Farul. Mulți m-au sprijinit să ajung cine sunt acum. Am încercat să le mulțumesc printr-un mesaj când am plecat de acolo, dar o să le mulțumesc și față-n față. Oricât mi-aș dori să n-o zic, Farul a rămas parte din mine. Cele mai mari satisfacții le-am trăit acolo, dar sper să le depășesc în tricoul Rapidului”, a spus Grameni la emisiunea „Suflet de Rapidist”.
Dina Grameni a dezvăluit la „Suflet de Rapidist” ce le-a spus Șumudică înainte de partida cu Farul: „Trebuie să luăm puncte. Mister ne-a zis ceva foarte important. Ne-a spus să câștigăm acest meci ca după aceea să nu ne mai uităm în spate, la cine poate să ne ajungă, ci să ne uităm noi în sus, pe cine putem să depășim.
Primul obiectiv este play-off-ul, dar toți știm că locul Rapidului nu e pe locul 6 în clasament, cum au terminat și anul trecut, e mai sus. Clubul și suporterii merită să terminăm mai sus”, a mai spus Grameni.