Sporturi

Meciul anului în box! Conor McGregor va lupta cu Manny Pacquiao. Anunț oficial

27.09.2020 | 21:36
Meciul anului in box Conor McGregor va lupta cu Manny Pacquiao Anunt oficial
ADVERTISEMENT

Conor McGregor a făcut marele anunț. Luptătorul irlandez a anunțat că, următorul său adversar va fi Manny Pacquiao, legenda vie a boxului.

McGregor a luptat ultima oară pe 18 ianuarie, în UFC, contra lui Donald Cerrone, meci în care campionul irlandez s-a impus prin knockout tehnic, în doar 40 de secunde.

ADVERTISEMENT

Luptătorul născut la Dublin, în vârstă de 32 de ani este, deja, o legendă a sporturilor de contact. Este primul luptător din istoria UFC care a deținut, în același timp, două centuri de campion în două categorii de greutate diferite.

Conor McGregor vs Manny Pacquiao, va fi meciul anului în box

Este oficial, meciul dintre McGregor și Pacquiao va avea loc anul viitor. Ambele părți susțin că au găsit o înțelegere pentru ca partida să se dispute în 2021. Conor McGregor a postat pe o rețea de socializare și locația unde va avea loc meciul, Orientul Mijlociu, zonă cunoscută pentru importanța pe care o acordă sporturilor de contact.

ADVERTISEMENT

 

Jayke Joson, asistentul lui Manny și senator în Filipine a confirmat anunțul lui Conor, dar și regulile sub care meciul se va disputa: “Nu negăm. Ambii sportivi se pregătesc pentru această bătălie din box epică.” O mare parte a încasărilor din meci care îi revin lui Pacquiao se vor îndrepta spre victimele provocate de pandemia de coronavirus din Filipine, a fost anunțul făcut sâmbătă de către staff-ul filipinezului.

Anunțul nu este unul total surprinzator pentru fanii lui Conor, irlandezul a anunțat în iunie că se retrage din UFC, acesta fiind cel de-al treilea anunț de retragere din cariera sa. Primele două din aprilie 2016 și martie 2019, nu au fost respectate, acesta revenind de fiecare dată, pe bani mai mulți pentru fiecare meci în care a fost implicat. Exemplul cel mai bun fiind meciul de box contra legendarului Floyd Mayweather Jr, disputat în august 2016. Deși a pierdut prin knockout tehnic după 10 runde, McGregor a încasat cel mai mare cec din cariera sa sportivă, 130 de milioane de dolari.

ADVERTISEMENT

Meciul cu Pacquiao, rețetă financiară de succes

Meciul de box dintre cei doi va fi mai mult decât un eveniment sportiv. Conor McGregor a demonstrat că indiferent de regulile sub care luptă, rețeta financiară de succes este garantată.

Datorită carismei sale unice, spectaculozității stilului de luptă și talentului de a promova un meci, este de așteptat ca întânlirea din Orientul Mijlociu să genereze un record în materie de venituri pentru un meci de box. Dacă Manny Pacquiao a fost implicat în cel mai vândut meci în sistem pay-per-view din istorie, McGregor ocupă locurile 2 și 3 în acest clasament.

ADVERTISEMENT

Conor reprezintă partea de show în această întânlire, în timp ce Manny partea sportivă. Cele două se vor îmbina perfect pentru a duce lupta, care se anunța una grandioasă, direct în cărțile de istorie ale sportului.

Top 3 evenimente în sistem pay-per-view din istorie

  1. Floyd Mayweather vs Manny Pacquiao – 4.6 milioane vânzări
  2. Conor McGregor vs Floyd Mayweather – 4.3 milioane vânzări
  3. Conor McGregor vs Khabib Nurmagomedov – 2.5 milioane de vânzări

 

ADVERTISEMENT