Meciul decisiv al tricolorelor a “rupt” audiențele. Câți oameni au urmărit România – Norvegia

Claudiu Surmei   
în Handbal
07/12/2018, 09:14
Meciul decisiv al tricolorelor a “rupt” audiențele. Câți oameni au urmărit România – Norvegia GALERIE FOTO
Audiență de top la meciul România - Norvegia 31-23

Meciul decisiv al tricolorelor din Grupa D la Campionatul European de handbal feminin a “rupt” audiențele. Peste 600.000 de persoane au urmărit în direct partida România – Norvegia, terminată cu scorul de 31-23. În urma aceste victorii, handbalistele antrenate de Ambros Martin s-au calificat de pe locul 1 în faza grupelor principale.

Victoria României împotriva Norvegiei a fost una istorică, reprezentând pentru jucătoarele scandinave cea mai severă înfrângere la un Campionat European. “Nu am avut nicio şansă! Au meritat să câştige şi cred că vor merge la Paris şi vor juca pentru medalii”, a declarat selecționerul Norvegiei la finalul partidei, în timp ce Ambros Martin a spus că “mai important decât faptul că avem punctaj maxim, mie îmi place cum jucăm, asta mi se pare cea mai mare realizare. Acum începe să conteze şi pregătirea fizică. Olanda are un stil extrem de rapid şi tocmai de aceea avem nevoie să fim la parametrii maximi.”

Audințe TV la nivel național, 5 decembrie, 22.00 - 23.30
Audințe TV la nivel național, 5 decembrie, 22.00 – 23.30

Audiență de top la meciul România – Norvegia 31-23

Peste 600.000 e persoane au urmărit în direct pe postul de televiziune TVR1 partida România – Norvegia, în intervalul de difuzare 22.00 – 23.30. Cu cifre peste media obișnuită, postul public s-a clasat pe locul 4 la nivel național și la orașe, în timp ce pe publicul comercial a avut locul 3.

Audiențe TV, 5 decembrie, public comercial
Audiențe TV, 5 decembrie, public comercial

România va întâlni Olanda în primul meci din faza grupelor principale la Euro, duminică, de la ora 19.00. Tricolorele vor juca apoi cu Spania, pe 11 decembrie de la aceeași oră. ultimul meci din această fază va fi cu Ungaria, pe 12 decembrie, tot de la ora 19.00.

Închide ×