Joi seară se produce debutul celor de la FCSB în noul format al Europa League. Campioana României va juca acasă contra RFS Riga. Meciul va beneficia de o tehnologie inedită pentru România.
România are VAR începând din sezonul 2022/2023, destul de târziu față de restul campionatelor și competițiilor din Europa. O tehnologie pe care țara noastră nu a avut-o deloc până acum este cea a liniei porții.
Conform DigiSport, partida de joi seară dintre FCSB și RFS Rigade pe Arena Națională va beneficia de tehnologia care va putea spune dacă mingea a trecut sau nu cu toată circumferința de linia porții, astfel putând fi luate mai ușor deciziile legate de gol.
Pregătirile au început cu două zile înaintea meciului. Analiza va putea fi făcută cu ajutorul unor camere de filmat care comunică cu senzori din minge. În acest mod arbitrii vor putea știi cu exactitate dacă s-a marcat sau nu.
FCSB a avut probleme în ceea ce privește arbitrajul la ultima partidă din campionat. Bucureștenii au obținut doar un egal pe teren propriu cu Petrolul Ploiești (1-1), meci extrem de tensionant.
Adrian Șut a criticat vehement arbitrajul lui Rareș Vidican. Mijlocașul campioanei României a spus după meci că centralul Rareș Vidican trebuia să anuleze golul egalizator al oaspeților: „Să zicem că la mine nu se putea da fault, dar la Târnovanu trebuia să fie fault.
Cred că nici nu s-a verificat. Nu pot să zic mai mult. Cred că putem pune rezultatul nefast pe baza neșansei. Până la eliminare am controlat partida fără probleme. A venit acest gol de nicăieri”, a spus fotbalistul FCSB-ului după meci.
Cristi Balaj a analizat faza în care Petrolul Ploiești a marcat și a decis scorul final: „Legat de golul înscris mi-am expus punctul de vedere și ți l-am expus și ție.
Eu zic că e fault în atac. Dacă la fault lucrurile sunt sensibile, atunci când lovești un adversar la nivelul capului, din spate, cu cotul și îi provoci o plagă, acolo lucrurile sunt clare”, a spus fostul arbitru român în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.