Fotbal intern

Meciurile cu FCSB, de coșmar pentru Corneliu Papură: „Este singurul regret din cariera mea” + care este situația lui Gustavo. VIDEO

06.03.2020 | 14:09
Meciurile cu FCSB de cosmar pentru Corneliu Papura Este singurul regret din cariera mea  care este situatia lui Gustavo VIDEO
ADVERTISEMENT

Corneliu Papură a recunoscut că faptul că nu a reușit niciodată să învingă FCSB, atât ca jucător, cât și din postura de antrenor al Craiovei, reprezintă cel mai mare regret al carierei sportive. Antrenorul Universității a vorbit și despre situația noului venit Gustavo, care nu poate evolua, cel puțin deocamdată, din cauza lungii perioade de inactivitate.

Craiova caută prima victorie la FCSB de la revenirea în prima ligă

Universitatea Craiova, de la revenirea în prima divizie, nu a reușit să învingă FCSB, la București. Înaintea meciului direct de duminică, Corneliu Papură a recunoscut că marele regret al carierei de fotbalist este că nu a câștigat niciodată pe terenul „roș-albaștrilor”, dar istoricul confruntărilor nu contează pentru jocul din a doua rundă a play-off-ului.

ADVERTISEMENT

Tehnicianul Craiovei a declarat că se confruntă cu probleme de lot înaintea meciului cu FCSB, dar decizia finală în cazul fotbaliștilor incerți va fi luată după antrenamentul de vineri.

Vom vedea la antrenamentul de astăzi pe cine ne putem baza, avem ceva probleme, dar sperăm să le remediem. Statistica meciurilor cu FCSB este doar pentru statisticieni, nu are nicio importanță, trebuie să intri în meci, să ai atitudine, să fii agresiv, să câștigi duelurile, indiferent de adversar. 

ADVERTISEMENT

Nu contează statistica, la Iași am avut 75% posesie în repriza a doua și 65% în prima și nu am obținut nimic. Nici eu nu am câștigat în Ghencea, este marele meu regret din cariera fotbalistică. Era singurul lucru pe care mi-l doream din punct de vedere sportiv.

Sper să oprim acest șir de insuccese la București și să batem FCSB. Indiferent de rezultatul meciului cu FCSB nu este nimic jucat, mai sunt opt meciuri, foarte multe puncte în joc. În decembrie a fost un meci care s-a închis în trei minute, au avut două situații și au câștigat meciul”, a declarat Corneliu Papură la conferința de presă.

ADVERTISEMENT

Situația lui Gustavo

Gustavo a revenit la Craiova după doi ani în China, dar forma fizică a brazilianului nu îi permite să devină imediat o soluție pentru Corneliu Papură.

Gustavo a venit după o lungă perioadă de inactivitate, voi avea o discuție cu el, vom vedea și la antrenamentul de astăzi la ce parametri este, nu știu exact care este situația lui”, a spus Papură.

ADVERTISEMENT

După primele trei antrenamente susținute la Craiova, Gustavo declară că se simte bine pregătit să evolueze, dar data redebutului va fi stabilită de staff.

Eu mă simt bine, dar trebuie să vorbescu cu Mister, cu preparatorul fizic, să vedem când voi putea juca. Eu vin aici să ajut echipa, sunt pregătit psihic să ajut echipa, dar voi vedea când oi putea să o fac și din punct de vedere fizic.

Eu am făcut trei antrenamente aici, eu mă simt bine, dar să vedem ce voi discuta cu persoanele din staff. Sunt aici la Craiova să câștigăm, mergem să învingem la București”, susține Gustavo.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Universitatea Craiova: 2,30 este cota pentru „Peste 2.5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT