Meciurile româncelor de la Roland Garros, întrerupte și amânate din cauza ploii

Irina Aldea   
în Tenis
23/05/2018, 10:51
Meciurile româncelor de la Roland Garros, întrerupte și amânate din cauza ploii
Meciurile româncelor de la Roland Garros, întrerupte de ploaie

Meciurile din turul I al calificărilor pe tabloul principal feminin de simplu de la Roland Garros au fost afectate, marţi, de ploaie.

Două din cele trei românce aflate în preliminarii au avut meciurile disputate în prima manşă întrerupte. Alexandra Cadanţu, locul 180 WTA, are avantaj în întâlnirea cu belgianca Maryna Zanevska, locul 153 WTA, conducând cu scorul de 5-7, 6-3, 3-2, cu break.

Irina Bara, locul 161 WTA, este condusă de franţuzoaica Audrey Albie, locul 305 WTA, beneficiară a unui wild card, cu scorul de 7-6 (5), 1-6, 3-0, tot cu un break avans în ultimul set al întlnirii.

Vreme nefavorabilă la Roland Garros

În schimb, meciul Alexandrei Dulgheru, locul 160 WTA, cu japoneza Nao Hibino, locul 119 WTA şi cap de serie numărul 12, nu a început înainte ca ploaia să afecteze programul zilei. Partidele întrerupte marţi vor fi reluate miercuri, când programul începe la ora 11.00.

Alte şase românce sunt direct acceptate pe tabloul principal de simplu al competiţiei: Simona Halep, locul I WTA, Mihaela Buzărnescu, locul 32 WTA, Irina-Camelia Begu, locul 41 WTA, Sorana Cîrstea, locul 45 WTA, Monica Niculescu, locul 61 WTA, şi Ana Bogdan, locul 65 WTA.

Închide ×