Multe persoane apelează la medicamente GLP-1, un hormon care reglează atât apetitul, cât și glicemia. Cel mai cunoscut medicament este Ozempic, ce nu se mai găsește pe piața din România, însă există alte formule sub denumirea de Wegovy sau Mounjaro. Deși pare o metodă simplă de slăbit, aceasta nu poate da rezultate în proporție de 100% dacă nu sunt respectate anumite reguli. Ce spun specialiștii.
Medicamentele GLP-1 sunt tratamente care „păcălesc” creierul și stomacul, în sensul în care oferă o senzație de sațietate mai repede și pentru un timp mai lung, reducând pofta de mâncare. GLP-1 este un hormon pe care corpul îl produce natural, iar aceste medicamente îl imită pentru a crește producerea secreției de insulină. Astfel, pacienții slăbesc mai ușor.
Cu toate acestea, cercetătorii de la Universitatea din Oxford arată, într-o lucrare publicată miercuri, 7 ianuarie 2026, că oamenii care au slăbit cu ajutorul acestor medicamente au luat în greutate mult mai repede decât cei care au slăbit prin alimentație sănătoasă și sport. Au fost efectuate peste 37 de studii și au implicat peste 9.300 de adulți.
„Acesta nu este un eșec al medicamentelor – reflectă natura obezității ca o afecțiune cronică, recidivantă”, a declarat autorul principal al studiului, Sam West, cercetător postdoctoral la Departamentul de Științe ale Sănătății din cadrul Universității din Oxford.
În acest sens, FANATIK a luat legătura cu medicul diabetolog Alina Constantin. Aceasta afirmă faptul că, într-adevăr, pacienții se pot îngrășa la loc după terminarea tratamentului cu medicamente pentru slăbit dacă nu respectă niște reguli. Aceasta susține că revenirea la vechile obiceiuri, de mâncat nesănătos și în cantități mari, va readuce pacientul la greutatea inițială.
„Da, într-adevăr, toate ajută la scăderea în greutate, doar că dacă administrarea acestor medicamente nu e asociată și cu dietă, evident că pacientul scade în greutate doar pe parcursul administrării tratamentului. În momentul în care a renunțat la tratament, e adevărat că și apetitul crește și dacă noi ne reîntoarcem la vechile obiceiuri, o să se reîntoarcă și kilogramele.
Așa cum se întâmplă și de cele mai multe ori în dietă, dacă nu este urmărită de un medic, diabetolog sau nutriționist. Ținem dieta o perioadă, o lună, trei, jumătate de an, după care, dintr-o dată, ne reîntoarcem la vechile obiceiuri”, a declarat diabetologul Alina Constantin.
De asemenea, diabetologul a explicat faptul că medicamentele de acest tip nu fac minuni fără efort din partea pacientului. În cazul în care, pe perioada tratamentului, nu se fac schimbări în modul de alimentație, apetitul revine și odată cu el și creșterea în greutate.
„Revine apetitul, da. Asta se întâmplă doar că, dacă noi, în perioada administrării, nu ne-am obișnuit cu porțiile mai mici, în care să mâncăm mai corect, să pregătim alimentele corect, adică mă refer aici la prăjit, atunci, evident, stomacul are capacitatea de a se dilata din nou. Și atunci apare acest rebound, cu o creștere în greutate”, a explicat diabetologul Alina Constantin, pentru FANATIK.
Și totuși, de ce persoanele care au slăbit prin alte metode, alimentație sănătoasă și sport, se îngrașă mai greu? Medicul ne explică faptul că aceștia și-au format deja un stil de viață sănătos și reușesc să țină sub control greutatea.
„Pacientul trebuie să urmeze și o dietă la început, îndrumat de către diabetolog sau nutriționist, iar apoi, da, el învață cât să mănânce, cum să mănânce, cum să gestioneze mesele și în momentul în care va renunța la tratament, nu o să-i mai fi nici așa de foame, pentru că înainte, dacă el își administra, să zicem, un Ozempic și mânca jumătate de burger în loc de unul întreg, în momentul în care va renunța la tratament, nu o să mai poată mânca unul întreg.
Cei care scad în greutate doar cu dietă, învață să mănânce și dacă ei reușesc, să zicem, în șase luni de zile, să scadă în greutate, să respecte anumite reguli, atunci urmează perioada de menținerea a greutății. Lucrul care e, de fapt, cel mai greu în scăderea în greutate, menținerea acesteia.”, a mai explicat medicul Alina Constantin.
Așadar, medicul punctează faptul că acest tratament nu va da rezultate permanente dacă nu există o schimbare și în stilul de viață. Tratamentul cu astfel de medicamente rămâne relevant atâta timp cât și pacientul face eforturi în acest sens.
De asemenea, medicul diabetolog Alina Constantin punctează faptul că medicamentele pentru slăbit se administrează pe termen lung, în funcție de recomandări, însă nu există, momentan, studii care să indice o anumită perioadă limitată de timp. Întreruperea medicației se face atunci când s-a ajuns la rezultatele stabilite împreună cu medicul îndrumător. Astfel, fără o dietă corespunzătoare, nicio metodă, nici cea chirurgicală, nu poate avea avea efectele dorite.
„Depinde de la caz la caz. Dacă pacientul scade în greutate și ajunge la greutatea dorită, țintită, atunci se poate renunța și să meargă doar pe dietă. De aceea și la cei cu gastric sleeve, se întâmplă la mulți să ia din nou în greutate după această intervenție chirurgicală, pentru că ei revin la vechile obiceiuri”, a mai punctat Alina Constantin.
Orice medicament are efecte adverse. În acest caz, medicul Alina Constantin subliniază faptul că trebuie efectuate analize înainte de începerea unui tratament. Totuși, la unele persoane poate apărea senzația de greață, existând riscul unei pancreatite.
„Riscul de pancreatită. Într-adevăr nu am avut niciun caz și nu am auzit ca reacție adversă pancreatita, dar în prospect este descrisă și această complicație. Și noi le spunem pacienților, dacă apar vărsături care nu trec de la o zi la alta, starea se înrăutățește sau durează la nivel abdominal, atunci e bine să fie consultat de către un medic.
Dacă pacientul are istoric de pancreatită, dacă pacientul are istoric în familie de cancer tiroidian, deși asta a fost demonstrat doar pe șobolani și șoricei, dacă pacientul este cu hipertrigliceridemie severă, dacă are vreun nodul tiroidian, atunci ne trebuie și acordul medicului endocrinolog”, a mai declarat medicul.