News

Medici și asistenți din România au ajuns în epicentrul coronavirus din Italia. Vor lucra 14 zile la Milano

07.04.2020 | 13:41
Medici si asistenti din Romania au ajuns in epicentrul coronavirus din Italia Vor lucra 14 zile la Milano
ADVERTISEMENT

O echipă importantă alcătuită din medici și asistenți din România a ajuns marți în epicentrul pandemiei de coronavirus din Italia. În Lombardia, cea mai lovită zonă de COVID-19 din ”Cizmă”, personalul medical din țara noastră va lucra timp 14 zile în orașul Milano.

Medici și asistenți din România au ajuns în epicentrul coronavirus din Italia. Vor lucra 14 zile la Milano

În cursul zilei de marți, 7 aprilie, o aeronavă a Forţelor Aeriene Române a efectuat un zbor pe ruta Bucureşti – Timişoara -Milano.

ADVERTISEMENT

La bordul acesteia s-a îmbarcat o echipă formată din medici şi asistenţi medicali români. Cadrele medicale din țara noastră vor sprijini medicii din Italia în lupta împotriva coronavirus.

Cei patru medici și asistenții medicali din echipă au fost selectați pe bază de voluntariat și își vor ajuta omologii din Italia pe o perioadă de două săptămâni.

ADVERTISEMENT

”O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române efectuează astăzi, 7 aprilie, un zbor pe ruta București – Timișoara -Milano, pentru a transporta o echipă formată din medici și asistenți medicali români.

Personalul medical din România, selectat pe bază de voluntariat, va acționa la Milano, timp de 14 zile, sub egida Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, în sprijinul sistemului medical italian, în contextul măsurilor de combatere a epidemiei COVID-19.

ADVERTISEMENT

Aeronava militară a decolat din Baza 90 Transport Aerian Otopeni cu patru medici și asistenți medicali la bord. La Timişoara, unde aeronava va face escală, se vor îmbarca încă 10 membri ai echipei medicale, care este însoțită de un ofițer de legătură din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență”, se arată într-un comunicat MApN.

Ludovic Orban, mesaj pentru voluntarii români

În momentul îmbarcării staff-ului medical către Italia, la baza MApN au fost prezente mai multe oficialități ale statului român.

ADVERTISEMENT

Printre ele s-au numărat ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, şi ambasadorul Italiei în România, Marco Giungi, dar mai ales premierul Ludovic Orban.

”Apreciez curajul şi gestul de solidaritate din partea medicilor şi asistenţilor medicali români care se alătură colegilor lor italieni într-un moment extrem de dificil. Am încredere în profesionalismul cadrelor sanitare şi le doresc mult succes în această misiune”, a afirmat prim-ministrul, conform news.ro.

ADVERTISEMENT