Până nu demult, cozile de la punctele de vaccinare rivalizau cu buluceala românilor pentru o bucată de carne, din perioada comunistă. După impunerea noilor restricții, oamenii se îmbrânceau la cozi pentru a se vaccina. Dar după ce Senatul a respins proiectul legat de obligativitatea certificatului verde, rata imunizărilor a scăzut, inclusiv în rândul persoanelor care nu se declaraseră împotriva vaccinării.
Sociologul Gelu Duminică spune că respingerea în Senat a certificatului verde, care a atras după sine scăderea ratei vaccinării, dovedește că „frica de moarte nu este cauzată de boală, ci de vaccin. Oamenii cred că injecția are efecte negative mai mari. La acest fenomen au contribuit anumiți medici promovați de televiziuni, care au combătut vaccinul, deși au alte specializări”.
Totuși, profesorul Duminică susține că, indiferent de situație, „nu trebuie să ne antagonizăm și să afirmăm că anti-vacciniștii sunt inculți, ci pur și simplu, avem nevoie de un alt tip de mesaj și de comportament din partea autorităților, pentru ca încrederea în fenomenul imunizării să crească”.
Interlocutorul nostru a menționat faptul că, potrivit studiilor sociologice, inițial, 60% din populație dorea să se vaccineze. Și totuși, cu toată „nebunia” din timpul primului val, s-au imunizat doar 30% dintre amatorii anunțați, deoarece restul de 30% mai degrabă au ascultat mesajele care le-a afectat încrederea, în loc să le-o stimuleze.
Gelu Duminică a declarat, în exclusivitate pentru FANATIK: „Aici apar varii motive, începând cu medicii care contestă vaccinarea. Spre exemplu, Monica Pop, care acum și-a schimbat părerea, și Adina Alberts apăreau la toate televiziunile și comentau negativ ce se întâmplă, în condițiile în care purtau „aura” de medic. Faptul că nu s-a întâmplat nimic și nici Colegiul Medicilor nu a reacționat le-a sporit credibilitatea. Incapacitatea mecanismelor de ajustare n-a făcut decât să le întărească multora credința că tot ce spun aceste persoane este adevărat”.
„Asta a făcut ca foarte mulți cetățeni care, teoretic, nu au nimic împotriva vaccinului și nu sunt convinși precum alții că acea cifră fatidică, 666, stă în respectivul ser, au decis să aștepte. Fenomenul denotă că acești oameni nu s-au vaccinat din pricina fricii de moarte, numai că, pentru ei, nu boala, ci vaccinul putea să-i ducă mai aproape de un final tragic” a explicat sociologul, efectele acestui tip de propagandă.
Profsorul universitar a explicat și cum s-a modificat, în timp, atitudinea românilor față de procesul de imunizare. Gelu Duminică susține că, în momentul în care starea de fapt a intrat în zona negativă, mulți cetățeni au început, cu adevărat, să observe efectele bolii în timpul valului 4. În acel moment, posturile TV au început să difuzeze, non stop, informații care relevau efectele tragice ale lipsei imunizării.
„Mai mult, fiecare dintre noi ne-am trezit că avem, în proximitate, pe cineva drag care s-a îmbolnăvit, sau chiar pe cineva decedat, iar chestiunea s-a amplificat”, a continuat interlocutorul nostru.
Gelu Duminică a argumentat, în sensul celor afirmate anterior, cu faptul că în sociologie există o axiomă, potrivit căreia un comportament depinde de un context de situații.
„Până în luna septembrie, am avut parte de mesaje pozitive, potrivit cărora am fi învins pandemia: „Haideți la mare, hai la Untold!”. În peisajul media nu se propaga nicio știre așa-zis „alarmantă”. Cazurie de îmbolnăvire se numărau în doar câteva unități pe zi, iar politicienii și liderii civici ne spuneau că totul este minunat…”, a reamintit profesorul universitar.
„Existau doar câțiva „tâmpiți” de epidemiologi – o spun cu ironia de rigoare – pe care nu-i credea nimeni și care au avertizat că valul 4 ne va izbi cumplit. Dar, exact ca în povestea cu Ioniță Mincinosul, nimeni nu i-a crezut. Mulți au afirmat că acești specialiști aberează, vorbind despre distrugerea României, când, de fapt, la noi totul e bine și frumos”, s-a revoltat sociologul.
Potrivit lui Gelu Duminică, în contextul în care liderii politici și cei religioși au început să emită mesaje alarmante, a apărut, la un moment dat, reflexul logic al cozilor la centrele de vaccinare.
Gelu Duminică a argumentat: „Pe de altă parte, dincolo de moartea fizică, intervenise și moartea socială, care era reprezentată de restricții. În momentul în care această a doua moarte nu a mai fost atât de sigură, în sensul în care Senatul a respins propunerea obligativității certificatului verde, cei care mai degrabă se vaccinau ca să scape de restricții s-au răzgândit…
Am aflat că, din păcate, „în România nu prea există studii sociologice pe marginea acestui subiect. În mare măsură, foarte multe din măsurile adoptate de Guvern au fost rodul considerentului „așa cred eu”. Nu am citit studii realizate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență sau de alte structuri, care să se refere la motivele pentru care oamenii nu se vaccinează, în cine au încredere și ce consideră că ar trebui să facă autoritățile”.
„Mai degrabă, politicienii și decidenții noștri au luat toate deciziile după ureche și, tocmai de aceea, efectul este minim. Suntem la coada Europei pentru simplul motiv că noi am decis că politicienii sunt mai deștepți decât specialiștii”, a subliniat sociologul.
Dacă, în România, documentația referitoare la subiectul discutat lasă de dorit, am fost curioși ce conțin studiile publicate în străinătate, referitor la oportunitatea impunerii certificatului verde. Așa cum era de așteptat, în alte țări există surse de informare, la care au avut acces și cercetătorii români și la care ar avea, de asemenea, acces și decidenții politici și opinia publică.
Gelu Duminică este unul dintre cei care au studiat rapoartele care se referă la situația din țări precum Franța, Danemarca și Austria: „Tot ce am citit se referă la un nivel ridicat de acceptabilitate față de restricțiile care, până la urmă, conduc la apariția certificatului verde. În aceste țări, populația a dat dovadă de adaptabilitate destul de mare la respectivele condiții”.
În opinia sociologului, acesta este motivul pentru care, în Franța, în Danemarca și în Austria nu există atât de multe probleme, din punctul de vedere al considerării certificatului verde drept „un document care nu doar garantează libertăți, în sensul în care cetățeanul poate beneficia, în continuare, de drepturile sale, ci mai ales un act care dovedește că posesorul său păzește restul societății de îmbolnăvire”.
Gelu Duminică susține că acest certificat verde este perceput de respectivele societăți drept „un instrument prin care se garantează libertatea unui om de a nu se infecta din pricina… libertății altuia de a nu se vaccina”.
„Acestea sunt motivele pentru care statele europene țin economia deschisă și deschid porțile școlilor. Lumea a înțeles că efectele adverse ale nevaccinării sunt extrem de dureroase, pentru toate sistemele. Și în acest mecanism nu este antamată doar generația noastră, ci și viitorul generației viitoare”, a continuat intervievatul nostru.
„Să vă dau un exemplu, legat de școala online. În cazul României, nu facem decât să batem cuie în sicriul educației generației viitoare, mai ales în zonele paupere și vulnerabile. În străinătate, oamenii au înțeles că este nevoie de un efort colectiv pentru a trece această punte. Cu siguranță, există și acolo foarte mulți cetățeni reticienți, numai că societatea per ansamblu a ajuns la un consens”.
Profesorul Duminică a amintit că, „dacă privim ratele de vaccinare, observăm că societatea a ales un anumit drum. Iată că până și în Austria, care nu ocupă un loc fruntaș în clasamentul vaccinării la nivelul Uniunii Europene, oamenii au înțeles că, în zona de turism sau de HoReCa, nu se poate face rabat. În România, primează comportamentul de „mică înțelegere”. De-a lungul istoriei, noi am considerat mereu că „ne putem descurca”, atunci când au apărut niște reguli. Românul este descurcăreț!”.
Aici, însă, intervine o problemă importantă: „Pe „descurcăreala” de acum, care se traduce prin afacerea certificatelor verzi vândute, am ajuns în stadiul în care strigăm „moarte pentru alții”. Din acest motiv, vedem la TV presupuși vaccinați, ajunși în ghearele morții, care recunosc că, până la urmă, nu sunt „injectați pe bune”. Adică au mințit pentru a dobândi certificatul… Crezând că păcălește sistemul, un astfel de om s-a păcălit pe el însuși!”.
Gelu Duminică și-a amintit acordurile hitului trupei Vunk, intitulat „Vreau o țară ca afară” și a extrapolat mesajul la contextul „dezacordat” din zilele noastre: „Trebuie să privim adânc în filosofia de viață a societății noastre și să înțelegem că, dacă vrem „o țară ca afară”, trebuie să ne comportăm precum cei „de afară”. Dacă vrem să trăim în continuare „românește”, dar dorim „o țară ca afară”, e „cam” imposibil s-o avem”.
Sociologul a oferit, drept exemplu, societatea pe care o regăsim în zona nordică a Continentului. Respectivele țări au ajuns la standarde de invidiat tocmai pentru că toți cetățenii au un anumit reper comportamental:
„Credibilitatea coabitării dintre individ și instituție a ajuns la un nivel înalt tocmai pentru că respectiva instituție funcționează la parametri ridicați. La fel se comportă liderii religioși, iar civismul are valori diferite față de ce găsim aici. Toate acestea conduc către un tip de comportament care devine caracteristic întregii societăți”.
„În momentul în care, în România, există dihonie la toate nivelurile, ne trezim cu societatea pe care o construim”, a încheiat Gelu Duminică.