Sporturi

Medicii de familie cer demiterea unui consilier al premierului. Declaraţiile revoltătoare făcute de angajatul Guvernului

12.10.2020 | 12:20
ADVERTISEMENT

Medicii de familie sunt supăraţi după ce Virgil Guran, consilierul primului ministru Ludovic Orban, a făcut o declaraţie revoltatoare în cadrul unei emisiuni televizate şi cer demiterea lui.

De asemenea, cadrele medicale vor să li se ceară scuze public pentru că aceste afirmaţii arată “lipsa de respect pentru medici și lipsa de empatie față de pacienți”.

ADVERTISEMENT

Societatea Naţională de Medicina Familiei precizează că declaraţia lui Guran a fost făcută în contextul reacţiei mediciilor de familie la afirmaţia ministrului sănătăţii, care a anunţat că pacienții care au forme ușoare de COVID-19 ar urma să fie tratați acasă, sub stricta supraveghere a medicilor de familie.

Societatea Naţională de Medicina Familiei cere demiterea lui Virgil Guran

Medicii de familie sunt puşi într-o situaţie dificilă în lupta cu coronavirusul. Ministrul Sănătăţii a anunţat că doreşte ca aceştia să se ocupe de pacienţii pozitivi care sunt izolaţi la domiciliu. Ei spun că nu dispun nici de echipamente de protecție, nici de mașini care să poată fi decontaminate. „Precizăm că medicii de familie nu dispun de maşini care pot fi decontaminate, nu dispun de echipamente potrivite și nici de posibilitatea de a se echipa și dezechipa în condiții de siguranță”, punctează SNMF.

ADVERTISEMENT

Reacţia medicilor a fost însă taxată de unul dintre consilierii premirului care a spus într-o emisiune televizată că “trebuie să iei măsuri, dacă nu ești ferm vei pierde. Și trebuie să înțeleagă toată lumea. Cine vrea să trimită medici să moară? (…) Ce să facem? E ca la militari, îi trimiți la război, mai mor unii dintre ei, din păcate”.

În urma acestei declaraţii, medicii s-au arătat supăraţi şi cer demisia lui Virgil Guran.

“Declarația lui Virgil Guran, reprezentant al Executivului, este cinică și iresponsabilă, militarii merg la război înarmați, nu ca medicii de familie, cu mâinile goale. Lipsa de respect pentru medici și lipsa de empatie față de pacienți îl descalifică pentru orice funcție publică. Sperând că declarația acestui consilier este o părere personală și nu reprezintă poziția Guvernului român, Societatea Naţională de Medicina Familiei cere urgent demiterea sa”, se arată în solicitarea scrisă trimisă Guvernului.

ADVERTISEMENT
Medicii de familie cer demiterea lui Virgil Guran
Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) a solicitat „demiterea urgentă” a lui Virgil Guran, consilier al premierului Ludovic Orban

Premierul spune că Virgil Guran nu este consilierul său pe probleme de sănătate şi regretă cele declarate şi de asemenea, le cere el scuze medicilor.

“Nu sunt la curent cu declarațiile lui Virgil Guran. Am luat legătura cu doi medici de familie, am stabilit că ne vom întâlni cu reprezentanții medicilor de familie și cu ministrul sănătății pentru a stabili modalitatea lor de implicare. Trebuie să stabilim reguli un plic mai clare și, eventual, beneficiile pentru serviciile medicale pe care le furnizează. Atâta timp cât și alte categorii beneficiază de sporuri pentru interacțiune, e un risc suplimentar. Dacă au fost declarații care au fost nepotrivite, îmi cer eu scuze. Guran nu e consilierul meu pe sănătate, are alte atribuții. Toate declarațiile pe sănătate sunt date de Ministerul Sănătății, de Casa de Sănătate și specialiști care sunt implicați”, a spus Ludovic Orban.

ADVERTISEMENT

Cine este Virgil Guran?

Virgil Guran este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Național Liberal. Este un personaj controversat. În 2000 acesta a fost reţinut într-un dosar de evaziune fiscală, iar cinci ani mai târziu a fost condamnat la o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, patru ani de închisoare pentru fals intelectual şi trei ani de închisoare pentru evaziune fiscală.

Procesul a mai continuat după ce Guran a contestat sentinta cu apel, pana cand faptele pentru care fusese initial condamnat s-au prescris şi instanta a decis incetarea procesului penal.

De asemenea, s-a scris în presă că PNL-istul Virgil Guran și-a angajat sora și soția la Ministerul Dezvoltării.

ADVERTISEMENT