News

Cum sunt depistați pacienții fals vaccinați anti-Covid. Anunțul medicilor de la Terapie Intensivă

Medicii care lucrează în această perioadă pe secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) dezvăluie cum îi depistează pe pacienții fals vaccinați anti-Covid.
10.12.2021 | 11:21
Cum sunt depistati pacientii fals vaccinati antiCovid Anuntul medicilor de la Terapie Intensiva
ADVERTISEMENT

De la debutul campaniei de vaccinare anti-Covid până în prezent, mii de persoane din România au fost depistate ca fiind ”imunizate” fals, ”la chiuvetă”. Drept urmare, oamenii legii au deschis sute de dosare penale.

Medicii din țară întâmpină mari dificultăți când au de a face cu astfel de pacienți care, de cele mai multe ori, ajung în secțiile de Terapie Intensivă, dat fiind faptul că nu au imunitate în fața bolii.

ADVERTISEMENT

Un medic de la Spitalul Colentina din Capitală anunță cum sunt depistate astfel de persoane care sunt fals vaccinate.

Medicii de la ATI anunță cum depistează pacienții fals vaccinați anti-Covid

În vârful valului 4 al pandemiei de Covid-19 din România, majoritatea pacienților cu forme grave ale bolii au fost cei nevaccinați.

ADVERTISEMENT

Astfel, pentru medicii de la ATI este relativ ușor să-i depisteze pe pacienții care spun că sunt vaccinați, dar de fapt nu au primit serul.

”Ne-am dat noi seama și colegii mei de la pneumologie, de la ATI, și-au dat seama când pacientul nu este vaccinat.

ADVERTISEMENT

Pentru că în marea majoritate a cazurilor, pacienții vaccianți nu fac forme severe și atunci când ai în ATI sau în pneumologie pacient vaccinat cu forme extrem de severe, prima dată noi am învățat să ne punem întrebarea dacă a fost vaccinat la chiuvetă”, a declarat Victor Cauni, managerul Spitalului Colentina, scrie Digi24.

Victor Cauni dezvăluie că unii bolnavi mărturisesc că nu sunt imunizaţi doar când ajung în stare gravă şi urmează să fie intubaţi. Un astfel de caz a fost înregistrat în urmă cu două săptămâni.

ADVERTISEMENT

”Când boala este foarte severă, o serie de pacienți recunosc că, de fapt, nu au fost vaccinați. Asta e o mare durere a noastră, când am văzut pacienți vaccinați , care de fapt erau nevaccinați”, mai spune medicul de la Colentina.

Pacienții fals vaccinați recunosc asta în momentul intubării

Managerul unității medicale din Capitală a mai spus că pacienți fals vaccinați recunosc acest lucru atunci când sunt aproape de intubare.

”Când suferința este maximă, atunci pacientul, la întrebările repetate ale medicului: v-ați vaccinat?, recunoaște și probabil – sau cel puțin sper – să regrete.

Am avut de curând un caz de pacient tânăr, care la plecare a promis că atunci când va trebui se va vaccina în realitate”, a mai adăugat Victor Cauni.

ADVERTISEMENT